Etichetă: Teodora Matei
Alergând haotic printre criptele timpului
Scriitorii cuminți creează fișe pentru personajele lor. Astfel, mai ales când vine vorba despre serii, se asigură că nu riscă să comită erori privind personalitățile acestora, acțiunile în care au fost implicate, relațiile dintre ele și, evident, aspectul fizic. E un lucru extrem de înțelept și util. Atâta doar că…
Auguste
La ce mai scriu
M-am gândit să vă mai zic câte ceva despre ce-am scris în ultima vreme… am terminat o povestire fantasy, intitulată Prințul din Çeretkipi. Cei care au citit Străinul palid din Mirabilis (2017) își amintesc cu siguranță de Nadír, cel care a luat la întrebări necromanți și stăpâni de dragoni pentru…
East European Comic Con 2019
Ceva mai vechi, ceva mai noi…
Între Paris, București și Lyon, cu un vraf de cărți
Cu nasul (pe sus) prin bestsellerurile Tritonic
Sâmbăta trecută am dat o fugă la București la Gala Bestseller Tritonic 2018. Adicătelea, cum ar veni, s-au premiat cele mai bine vândute volume din colecțiile de ficțiune și academice ale editurii. E deja al treilea an la rând când se-ntâmplă treaba asta, așa că-ncepe deja să devină obișnuință. S-a…
Trei povești
O moștenire. Un sat izolat din Munții Apuseni. O legendă… Îl trezi cântatul cocoşilor. Se culcase îmbrăcat pe patul acoperit cu o pătură de o curăţenie îndoielnică, după ce se muncise să-şi găsească locul prin casă la lumina lanternei. Razele dimineţii intrate pe ochiul de geam murdar dezvăluiau o cameră…
O sâmbătă cu Jacky Schwartzmann
Sâmbătă dimineața. O cafenea din Centrul Vechi al Bucureștiului. Pe una dintre mese, o cafea și o ciocolată caldă sunt martorele tăcute ale unei discuții. Chiar dacă ar fi rostite în română, lor nu le-ar spune nimic cuvintele „bătrâna din portbagaj”, „poliția franceză”, „poliția română”, „anchetă”… Doi autori discută despre…