Ce-am citit în cireșarul lui 2022

Iaca ce-am citit în ultima vreme. Și cum mi s-a părut – în conformitate cu așteptările, gusturile, interesele mele și după modul cum caracterizez/clasific eu lucrurile. 😉  René GOSCINNY & Albert UDERZO – Astérix et les Normands anul apariției: 1966 serie: Astérix (vol. 9) cum mi s-a părut: foarte bună…

Citește în continuare

Ce m-apuc să cetesc în cireșarul lui 2022

Iaca ce voiu a ceti în perioada care urmează (cât mi-o lua, că-s ardelean, așa că_ce atâta grabă? 🙂 René GOSCINNY & Albert UDERZO – Astérix et les Normands 1966 După o spumoasă descindere a vitejilor gali în Britania, e vremea să descindă normanzii în Fra… Galia. Adică vikingii. Să…

Citește în continuare

Din lumea scrierilor tritonice, auzite în augustul lui 2021

Despre aparițiile de mai jos am auzit vorbindu-se, ori le-am văzut cu ochii mei întâmplându-se pe valurile tritonice. Le-am pomenit aicea, spre luare aminte: La editura Corylus Books din Marea Britanie a apărut traducerea celui mai recent roman mystery & thriller al lui Bogdan Hrib, Reziliență. Cartea reprezintă al șaselea volum…

Citește în continuare

Anamaria Ionescu – „Legea Talionului” (2019, ed. Tritonic)

Îmi amintesc că-i reproșam primului volum al seriei Sergiu Manta, Nume de cod: Arkon, lipsa unității. În opinia mea, cele două nuvele din care era format nu fuseseră sudate suficient de bine pentru a realiza un tot unitar. Consideram că autoarea încă nu reușise să facă pasul de la povestirile din…

Citește în continuare

Colaborări (I)

Ca să am motive să mă cert și cu altcineva, nu doar cu mine, am ales să colaborez cu alți autori în unele proiecte literare. Iată cam ce-a ieșit: 2014 Lună albă, lună stacojie – o povestire horror scrisă în colaborare cu Teodora Matei. Prima noastră tentativă împreună. Fiecare dintre…

Citește în continuare

O sâmbătă cu Jacky Schwartzmann

Sâmbătă dimineața. O cafenea din Centrul Vechi al Bucureștiului. Pe una dintre mese, o cafea și o ciocolată caldă sunt martorele tăcute ale unei discuții. Chiar dacă ar fi rostite în română, lor nu le-ar spune nimic cuvintele „bătrâna din portbagaj”, „poliția franceză”, „poliția română”, „anchetă”… Doi autori discută despre…

Citește în continuare

De la mare la Pitești, cu escală în Ardeal

Am rămas dator cu câteva povești din luna lui Florar. O lună în care m-am plimbat prin țară, cu cărțile alături, în compania colegilor mei în ale scrisului, întâlnind oameni cărora le sunt dragi cărțile. Prima oprire a fost la mare, un loc pe care nu-l mai vizitasem de 14…

Citește în continuare

„Crăciunul care nu a mai venit” de Anamaria Ionescu

„Crăciunul care nu a mai venit” de Anamaria Ionescu

 

anamaria-ionescu-craciunul-care-nu-a-mai-venit

Nu știu dacă fiecare generație are filmul ei. În ceea ce mă privește, am simțit că filmul generației mele a fost Liceenii, cu Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu – chiar dacă, la vremea apariției lui, încă nu intrasem la liceu. Viața specifică școlii românești era „de acolo”, preocupările, ideologia, atitudinea erau exact ce vedeam/trăiam.

N-am crezut că, treizeci de ani mai târziu, aveam să descopăr cartea generației mele. Una care ia în discuție viața unui adolescent de dinainte de 1990, o trece prin evenimentele din decembrie și o duce mai departe, în democrația noastră originală. Știu, s-au scris texte, au fost făcute filme a căror acțiune se învârtea în jurul subiectului. Totuși, în cazul meu, contactul pe care l-am avut cu unele dintre aceste creații a fost relativ sec, ca și cum aș fi asistat la un documentar, ori la ceva care – deși relata realitatea – nu rezona cu mine.

Ei bine, citind Crăciunul care nu a mai venit de Anamaria Ionescu am avut senzația că am dat de cartea cu pricina…

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 82 din Helion Online)

„Pe cine nu lași să moară…” de Anamaria Ionescu

„Pe cine nu lași să moară…” de Anamaria Ionescu

 

anamaria-ionescu-pe-cine-nu-lasi-sa-moaraPe scriitoarea Anamaria Ionescu am cunoscut-o prin intermediul seriei polițiste Sergiu Manta. Mă rog, în ce măsură poate fi polițist un asasin de profesie. M-a incitat suficient de mult încât să fiu curios să încerc și scrierile ei anterioare, mainstream. Am testat apele cu volumul de debut, colecția de povestiri Camera obscură. Am concluzionat că autoarea știe să surprindă profunzimile trăirilor personajelor și are ochi pentru reperele care definesc viețile oamenilor.

Am avut încredere să merg mai departe, către a doua ei carte – tot un volum de povestiri, intitulat Pe cine nu lași să moară. Sunt mai multe texte față de debut (șaptesprezece față de șapte), dar multe dintre ele se rezumă la schițe „din câteva atingeri” ale unor scene ce ar putea fi inspirate din viețile oricui. Nu sunt povestiri per se, cu introducere, intrigă, punct culminant și deznodământ, dar se lipesc de suflet, pentru că sunt extrem de personale – nu în sensul că ar fi desprinse din experiența autoarei, ci pentru că le simți, din postura cititorului, ca făcând parte din viața ta. Sunt stări, mici acțiuni pe care poate le-ai trăit tu, ori un vecin, o cunoștință…

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 82 din Helion Online)

Gala Tritonic Bestseller

La-nceput de an, pe când încă nu ne e clar dacă vorbim despre o iarnă care n-a mai venit, o toamnă ce n-a mai plecat, ori o primăvară grăbită, editura Tritonic a organizat a doua ediție a galei celor mai bine vândute cărți din colecțiile sale. Luând în calcul, firește,…

Citește în continuare