Gala Tritonic Bestseller

La-nceput de an, pe când încă nu ne e clar dacă vorbim despre o iarnă care n-a mai venit, o toamnă ce n-a mai plecat, ori o primăvară grăbită, editura Tritonic a organizat a doua ediție a galei celor mai bine vândute cărți din colecțiile sale. Luând în calcul, firește, anul 2017.

Am avut parte de mai multe momente de bucurie. Primul l-a constituit, evident, faptul că am câștigat la două categorii. Maya, al doilea volum al trilogiei Omul-fluture, scrisă în colaborare cu Teodora Matei, a fost cel mai bine vândut roman al colecției Sci-Fi. Iar pentru al doilea an consecutiv, cel mai bine vândut roman al colecției Mystery&Thriller a fost unul la care mi-am adus și eu contribuția. Anul trecut a fost Vânătorii de capete, anul acesta – Domino, un proiect realizat în colaborare cu Teodora Matei, Daniel Timariu, Anamaria Ionescu și Bogdan Hrib. Nu pot decât să le mulțumesc cititorilor care au considerat că merită să-și cheltuiască banii pe cărțile mele, ajutându-mă, să ajung pe aceste poziții fruntașe în topul vânzărilor editurii.

Celelalte momente de bucurie s-au datorat recunoașterii de care au avut parte oameni dragi mie. Teodora Matei, de exemplu, pe lângă cele două volume de mai sus, a fost în top trei cele mai bine vândute cărți fantasy cu Stăpânul castelului, în top trei cele mai bine vândute cărți de dragoste cu Tot timpul din lume și, tot la capitolul polițiste, cu În mintea comisarului.

La rândul său, Daniel Timariu a câștigat premiul pentru cel mai bine vândut volum fantasy cu Tenebre. Cazul Laura, iar Anamaria Ionescu a ocupat primul loc al colecției LIT cu Crăciunul care nu a mai venit. De asemenea, m-am bucurat pentru Mirela Oprea – cea mai bine vândută carte de dragoste – Dănuț Ungureanu – cel mai bine vândut volum din colecția Comunicare – și Georgiana Sandu – cea mai bine vândută carte a editurii.

M-am și întristat, ce-i drept. La SF, cu un ochi am râs, cu unul am plâns. Alexandru Lamba, un scriitor al cărui fan sunt, a ajuns cu două cărți în top 3. Fabulos! Și meritat, la cât de bine scrie. M-am bucurat că am câștigat, dar mi-a părut rău pentru el. La fel, la Mystery&Thriller, mi-a părut rău că a trebuit să piardă Petru Berteanu. Dar important este, cred eu, că autorii români reușesc să vândă. Că putem face topuri de genul acesta.

Lista tuturor câștigătorilor o puteți găsi aici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *