Din lumea scrierilor tritonice, auzite în augustul lui 2021

Despre aparițiile de mai jos am auzit vorbindu-se, ori le-am văzut cu ochii mei întâmplându-se pe valurile tritonice. Le-am pomenit aicea, spre luare aminte: La editura Corylus Books din Marea Britanie a apărut traducerea celui mai recent roman mystery & thriller al lui Bogdan Hrib, Reziliență. Cartea reprezintă al șaselea volum…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – policier

O inițiativă care a avut succes la Bookfest Timișoara a fost, anul acesta, proiectul Noir de Timișoara, coordonat de Daniel Timariu. Apărut la editura Tritonic, volumul include și o povestire scrisă de mine: Povestea Generalului. Pentru cititorii seriei Vagabond trimiterea este clară – și, într-adevăr, textul relatează evenimentele care l-au…

Citește în continuare

Cu femeia-n portbagaj pe drumurile țării

Paradoxal sau nu, lansarea romanului Femeia din portbagaj a adus cu sine îndelungate ore de condus. Primul drum, presărat cu numeroase rafale de ploaie (cel puțin până am trecut Carpații), m-a purtat către Galați. Acolo, alături de editorul Bogdan Hrib, am lansat romanul amintit anterior alături de Johana Gustawsson, care a…

Citește în continuare

Ceva mai vechi, ceva mai noi…

A trecut mult timp de la ultimul meu articol. Programul m-a dar puțin peste cap, dar voi încerca să recuperez. 😉 Așadar, să-ncep cu o scurtă trecere în revistă a ceea ce am făcut în lunile martie și aprilie: împreună cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba am pus bazele SF, Fantasy…

Citește în continuare

O sâmbătă cu Jacky Schwartzmann

Sâmbătă dimineața. O cafenea din Centrul Vechi al Bucureștiului. Pe una dintre mese, o cafea și o ciocolată caldă sunt martorele tăcute ale unei discuții. Chiar dacă ar fi rostite în română, lor nu le-ar spune nimic cuvintele „bătrâna din portbagaj”, „poliția franceză”, „poliția română”, „anchetă”… Doi autori discută despre…

Citește în continuare

Vești despre viitor și despre… trecut

Începutul de an aduce o serie de vești despre viitor și despre… trecut. Da, nu este nicio greșeală. Prin ceea ce s-a întâmplat în trecut, acum mă aflu în situația de culege niște roade. 2019 va fi cel de-al treilea an în care editura Tritonic premiază cele mai bine vândute…

Citește în continuare