Scriitorii cuminți creează fișe pentru personajele lor. Astfel, mai ales când vine vorba despre serii, se asigură că nu riscă să comită erori privind personalitățile acestora, acțiunile în care au fost implicate, relațiile dintre ele și, evident, aspectul fizic. E un lucru extrem de înțelept și util.
Atâta doar că eu nu-l fac. Mai rău, așa cum poate confirma colega mea în ale scrisului, Teodora Matei, de multe ori uit numele personajelor chiar în timp ce scriu la un roman sau o povestire. Încep cu Ion și termin cu Gheorghe. 🙂 Noroc că, înainte să plece spre editură, textul mai trece de două ori prin mâna mea, apoi o dată printr-a ei, printr-a lui Daniel Timariu, printr-a soției mele… Vorba ceea: cine n-are prieteni, să-și facă! 🙂
Când e vorba despre cărțile mele obișnuite, merge cum merge. Acolo am puține personaje, multe descrieri, fiecare apucă să-și contureze o personalitate suficient de puternică încât să rămână impregnată în memoria mea o bună perioadă de timp. Dar Cartea haosului a fost o provocare: o încercare de YA/fantasy pe repede-înainte, cu piciorul pe pedala de accelerație, cu acțiuni care se succed cu repeziciune, cu multe personaje. A lot of fun, dar… trebuia să-i scriu o continuare. Cum n-aveam fișe, a fost o provocare pentru volumul al doilea să le „apuc” de unde le lăsasem. Și să le păstrez personalitatea.
Ca să fac lucrurile un pic mai complicate, am mai adăugat câteva personaje. Dacă-i bal, bal să fie! Și mi-am lăsat imaginația să se ducă-n decor cât încape, amestecând frânturi din mitologie, din basme, din tradiții într-un mod – sper eu! – plăcut. Și m-am jucat cu ideea că toate personajele mitologice, toate legendele, obiectele magice, au existat cândva și, când timpul lor a apus, au rămas înghețate în timp, închise ca și cum ar fi în cripte. Iar dacă o persoană e suficient de puternică pentru a le invoca, ele pot reveni la viață, recăpătându-și gloria și forța de altădată.
Cartea haosului II: Criptele timpului nu e finalul aventurii. Unele tărâmuri magice au prins contur, altele abia se nasc. Încă nu știm nimic despre fata care a dispărut, lăsând haosul în urma ei. Câteva frânturi din volumul al treilea al seriei încep să se-ntrezărească printre neguri. Când vor prinde contur, când se vor uni într-o nouă poveste? Cel mai probabil, undeva către finalul lui 2020, începutul lui 2021…