Cartea haosului II: Criptele timpului

(fragment)

 

Vampirul nu răspunse. Părea că asculta atent ce se întâmpla departe, în pădure, ca și cum îi putea urmări cu un ochi nevăzut pe cei doi vânători.
– Știți ce-ar fi de efect? Să se-audă în întreg tărâmul muzica lui Marc. Așa, în surdină. Să-l simțim vibrându-ne în fiecare celulă.
– Interesant…
– Și să nu fie pian. Sunetul de orgă e mai profund, mai pătrunzător.
– Eu prefer pianul. Are o prestanță aparte.
Toma căzu pe gânduri.
– Atunci am putea face așa: când vreți să vă delectați cu muzica, Marc vă va cânta la pian. În rest, va folosi orga, pentru a crea atmosferă în întreg tărâmul. Ce ziceți?
– N-am nimic împotrivă, ridică Dracula din umeri.
– Trebuie doar să aducem aici o orgă și să vedem cum putem împrăștia sunetul peste tot. Cred că-i va fi cam greu lui Elek să aducă una din lumea noastră.
– Nu-i nevoie. Acum, că tărâmul a prins viață, pot ajunge la multe lucruri ascunse în criptele timpului.
– Criptele timpului?
– Da. Vremurile se schimbă, lumile apar și dispar. Odată cu ele, sumedenie de popoare, locuri, obiecte, sunt suflate de vântul neființei. Dar peste tot există unele lucruri care au căpătat o consistență aparte, care nu mai pot fi sfărâmate. Moartea le închide în criptele sale, păstrându-le acolo până când cineva le invocă, le readuce la viață.
– Mă tem că nu-nțeleg…
– Să spunem că tu vei reuși să devii vrăjitorul de lumi care-ți dorești să fii. Să creezi iluzii cu imaginile tale mișcătoare, iluzii ce pot șlefui acest tărâm, dându-i o putere aparte. Când lumea aceasta se va prăbuși, tu vei rămâne încremenit în timp, din cauză că magia creată de tine a căpătat consistență. Petru tine, viața va rămâne suspendată. Apoi, cândva, cineva dintr-o altă realitate și alt timp va putea să ajungă la cripta în care te odihnești și să te readucă la viață. Iar tu vei renaște, îți vei recăpăta puterile.
– Stai! Nu așa s-a întâmplat cu… domnia ta? Cu Regina Ielelor? Câinele Iadului?
– Întocmai. O fată a ajuns, doar ea știe cum, la criptele timpului în care noi stăteam încremeniți. Și ne-a invocat. La început, am fost simple marionete. Suflul morții încă ne îngheța ființa. Dar am trecut pragul și acum putem să atingem, la rândul nostru, neființa. Putem trezi alte puteri ce zac înghiocate în mormintele lor.
– Ce tare! Eu credeam că există un fel de avataruri.
– Există.
– Aha. În fine, nu înțeleg chiar tot, dar am priceput că, dacă ajung mare și tare aici pe partea mea, pot deveni nemuritor. În felul meu.
– Întocmai.
– Bun. Asta mă interesează. Deci, cum e cu orga aia?
– Există un instrument la care pot ajunge.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *