Etichetă: Editura Tritonic
Colaborări (I)
Ca să am motive să mă cert și cu altcineva, nu doar cu mine, am ales să colaborez cu alți autori în unele proiecte literare. Iată cam ce-a ieșit: 2014 Lună albă, lună stacojie – o povestire horror scrisă în colaborare cu Teodora Matei. Prima noastră tentativă împreună. Fiecare dintre…
Văduva Vagabondului
Programat inițial pentru 2019, al patrulea volum al seriei Vagabond a fost amânat din cauza proiectului Femeia din portbagaj, spin-off-ul scris împreună cu Jacky Schwartzmann și apărut în Franța sub titlul Le coffre. În discuția purtată cu editorul Bogdan Hrib, amândoi am fost de acord că nu era o strategie bună să scot…
Văduva neagră
Haotic (I)
Câte-un pic, pic, pic…
Picătura chinezească a reprezentat, într-un fel, un punct de cotitură în cadrul seriei Vagabond. Chiar dacă fiecare avea propria intrigă, primele două volume se completau oarecum unul pe celălalt, prin faptul că prezentau povestea vieții de familie a lui Dinu din diferite perspective. Înțelegerea anumitor elemente din Apărarea siciliană depinde…
Picătura chinezească
(fragment de roman) Pe Li Shun o cunoscusem cu un an în urmă, când investigasem crimele politice desfăşurate în Alba Iulia. Pe atunci, preda limba chineză la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Ne împrieteniserăm pe Facebook, dar nu mai ţinuserăm legătura după întâmplarea cu pricina. Înţelesesem doar, de la o cunoştinţă…
Un simplu vagabond (I)
Seria polițistă Vagabond (cu un nume nășit de Michael Haulică) se apropie de final. Are un fir principal, care-l urmărește pe detectivul amator Dinu Căbulea, precum și o serie de spin-off-uri. Așadar, la fel cum am făcut cu Universul Frontierei, voi prezenta ce a apărut, în ordinea cronologică a acțiunii.…
Străini prin lumi steampunk
Un străin în Regatul Assert
(fragment de roman) Localul Doi Flodey Mov avea un aer straniu. Lumina lămpilor cu gaz îmbrăcate în sticlă colorată crea o atmosferă aparte. O mașinărie gigantică – un fel de caracatiță cu douăsprezece tentacule mecanice – trona în mijloc, iar barmanul folosea un sistem complex de manşe şi volane pentru…