Câte-un pic, pic, pic…

Picătura chinezească a reprezentat, într-un fel, un punct de cotitură în cadrul seriei Vagabond. Chiar dacă fiecare avea propria intrigă, primele două volume se completau oarecum unul pe celălalt, prin faptul că prezentau povestea vieții de familie a lui Dinu din diferite perspective. Înțelegerea anumitor elemente din Apărarea siciliană depinde de lucruri prezentate în Vânătorii de capete.

Începând cu a treia carte, fiecare „aventură” a seriei poate fi citită independent. Mai mult, acțiunea a părăsit cadrul orașului Alba Iulia. Am plecat spre București, amuzându-mă să-l prezint așa cum se vede el prin ochii unui „provincial”.

Există un motiv pentru care acțiunea se învârte în jurul chinezilor. Încă de când lucram la volumul al doilea, existau niște tatonări cu piața chinezească de carte. Așa că am decis să introduc și cetățeni ai acestei țări care, în perioada asta, nu e privită cu prea mult drag din cauza pandemiei. Am profitat de experiența mea de participant la cursul de limbă chineză organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și am introdus un fir secundar legat de asta.

Ulterior, am vizitat împreună cu soția mea complexul Dragonul Roșu din București. În periplul meu pe acolo, mi-am dat seama că ar fi un cadru perfect pentru un mister ce trebuie dezlegat. Prin urmare, chiar dacă între timp devenise clar că nu se va concretiza nimic cu eventualele traduceri pe continentul asiatic, m-am folosit de firul introdus în volumul precedent pentru a creiona intriga celei de-a treia cărți.

Ce mi-a plăcut la scrierea acestei cărți a fost faptul că am avut de-a face cu delicata problemă actuală a corectitudinii politice. „Atenție ce spui, să nu fie o stereotipie, să nu fie discriminare, să nu fie…” Deoarece seria e relatată la persoana întâi, aveam ocazia să relatez gândurile lui Dinu „la prima mână”, ca să zic așa. Gânduri care, ca ale oricărui om, conțin stereotipii și discriminări. Și care devin rele doar într-un anumit context. În rest, sunt lucruri normale, cauzate de experiența proprie, de educație, de necunoaștere sau, dimpotrivă, de o interacțiune prea profundă etc. Și că ele sunt într-o continuă metamorfozare, că noi experiențe ne pot ajuta să înțelegem altfel lucrurile. Toleranța nu se impune cu forța și-mi place să cred că am reușit să prezint asta în acest volum.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *