Străini prin lumi steampunk

Când ne-am apucat de „treburi serioase”, Teodora Matei și cu mine am scris un roman cyberpunk și unul steampunk. Al doilea proiect l-am pus în stand by o vreme, cât să facem din volumul cyberpunk o trilogie. Apoi am revenit la el. Și avem notate unele idei care indică faptul că nici acesta nu va rămâne o carte de sine stătătoare, ci va mai urma ceva.

Deocamdată, e un singur volum: Un străin în Regatul Assert. Pe măsură ce am scris, ne-au venit în minte tot mai multe teme prezente în literatura secolului al XIX-lea. Și am vrut să-i dăm un aer așa, de Jules Verne. La un moment dat, ne-am gândit să inserăm și aluzii la formațiile rock ale anilor ’60-’70. De exemplu, pasajul

Localul Doi Flodey Mov avea un aer straniu. Lumina lămpilor cu gaz îmbrăcate în sticlă colorată crea o atmosferă aparte. O mașinărie gigantică – un fel de caracatiță cu douăsprezece tentacule mecanice – trona în mijloc, iar barmanul folosea un sistem complex de manşe şi volane pentru a servi clienții așezați la mesele din jur.

suna altfel în prima versiune. Localul se numea Pink cel Roz (de la Pink Floyd), lămpile dădeau o lumină mov închis (de la Deep Purple), iar caracatița era o mașină de semănat mecanică (da, cea inventată de britanicul al cărui nume l-a luat formația Jethro Tull). Unele au rămas, totuși, cum e cazul fluturilor de fier (Iron Butterfly) sau, cel mai evident cel al led zepelinelor – vehiculele subacvatice inventate de savanții Regatului Assert după modelul zepelinelor aeriene.

Cele trei fete care se trezesc, peste noapte, cu darul de a ursi, provin în mod evident dintr-o societate zugrăvită atât de realist de scriitori ai epocii victoriene:

După ce crescuse mai mare, Greta îşi făcuse un adevărat ritual pentru dimineţile de iarnă. Ațâța întâi focul în casa ei, pregătea ceaiul, apoi pornea în pelerinaj pe la toţi bătrânii de pe stradă şi din uliţele învecinate, unde făcea acelaşi lucru. Pe lângă bucuria sufletească, gestul îi aducea vreo feştilă ori un muc de lumânare de la Moş O’Riley, câteva resturi de mâncare de ici-colo, sau vreo bucată peticită de stofă de la Bert. Seara, înainte ca soarele să coboare grabnic în apele din spatele Muntelui Cerului, se suia pe o culme de la marginea satului şi privea încântată spre zidurile Cetăţii Wathford, care se ridicau semeţe dincolo de mlaştina unde-şi încheia curgerea Pârâul Suliţelor.

Pe fundalul acesta am gândit noi transpunerea clasică a basmului cu prințul născut dintr-un bob de piper, care crește într-o lună cât alții într-un an și este menit să se lupte cu…

Balauros […] o maşinărie mare, ca o cetate, care pârjoleşte totul în cale cu focul produs de cazanele din burta lui. Are învelişul mai dur ca al unui batiscaf, iar pentru manevrarea lui lucrează un echipaj întreg.

Stând drept și judecând strâmb, cred că ne-am distrat mult mai mult scriind acest roman decât în trilogia cyberpunk Omul-fluture. Ambele au constituit exerciții de imaginație, dar, dacă acolo atmosfera era mai sumbră, dură, aici ne-am putut „juca” mai mult. Așa cum sperăm s-o facem și în volumul al doilea.

De fapt… hai să arunc două mici pastile despre el:

  1. E posibil să nu fie o continuare directă, așa cum a fost în cazul trilogiei Omul-fluture, în care am urmărit evoluția într-un interval relativ scurt de timp a acelorași personaje de la un volum la altul.
  2. Una dintre ideile puse pe masă, la negocieri, a fost aceea de a încerca să ne jucăm un pic cu… clockpunk-ul.

Știu, am fost un pic rău. 😉 Avem o grămadă de idei notate, unele vor intra în volum, câteva vor fi modificate, iar altele nu vor intra deloc. Deci e posibil ca, atunci când tragem linie și decidem ce și cum, clockpunk-ul să nu mai fie în discuție. Dar îmi place cum sună, așa că am vrut să mă aud vorbind. 🙂

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *