Categorie: Impresii
Sătmărene
De la Sighet la Sătmar
De la Alba la Sighet
East European Comic Con 2019
Cu nasul (pe sus) prin bestsellerurile Tritonic
Sâmbăta trecută am dat o fugă la București la Gala Bestseller Tritonic 2018. Adicătelea, cum ar veni, s-au premiat cele mai bine vândute volume din colecțiile de ficțiune și academice ale editurii. E deja al treilea an la rând când se-ntâmplă treaba asta, așa că-ncepe deja să devină obișnuință. S-a…
Ce m-a încântat din ce-am citit în 2018
Goodreads zice că, în anul care a trecut, am citit 55 de cărți. Cam o carte pe săptămână, cum s-ar zice. Dat fiindcă am scris câte ceva despre ele și le-am dat stele, acum, la final de an, site-ul cu pricina mă ajută să fac tot felul de clasamente. Înainte…
„Lumânări vii” de Teodora Matei
Bohemian Rhapsody
Dacă vă place Queen, ori ați auzit vreo melodie de-a lor – sau nici măcar nu știți cine e formația – sunt aproape convins că filmul Bohemian Rhapsody vă va impresiona. Dacă, însă, sunteți fani înrăiți care știți cam cum au decurs lucrurile cu formația respectivă și cunoașteți cronologia evenimentelor, vă…
Șapte cărți dragi – 7/7
Autobiografia lui Isaac Asimov Au fost mai multe opere autobiografice ale lui Asimov, dar cea la care fac referire este I, Asimov – A Memoir, tradusă în românește de editura Teora. N-am fost un fan al lui Asimov și nu sunt nici în ziua de astăzi. Îmi place ce scrie –…