De la Alba la Sighet

Iată că a venit și vremea călătoriei de anul acesta – câteva zile, pe la mijlocul concediului, să fie cum e bine pentru toată lumea. Cu marea bucurie că, în sfârșit, i-am convins pe ambii copii să ni se alăture.

De la Alba Iulia la Baia Mare, un drum în mare parte ok, dar și cu o porțiune foarte proastă prin județul Sălaj – cel puțin pe ruta aleasă de Waze. O oprire din partea poliției că să-mi verifice toate cele – fără incidente. E drept că, recunosc, în materie de poliție rutieră eu am avut parte până acum doar de oameni ok.

La Baia Mare, am făcut un mic turneu, început cu Turnul lui Ștefan, rămășiță a unei vechi biserici. Constat că ori vârstă, ori dimensiunile încep să ridice unele probleme când vine vorba de urcat în spații înguste… dar m-am descurcat. Mi-a plăcut mult, e frumos pus în valoare, parcă mi-aș fi dorit că, la intrare, în locul amprentei la sol miniaturale a bisericii originale, să fie machetă tridimensională.

A urmat Bastionul Măcelarilor, una dintre puținele rămășițe ale vechii cetăți. O experiență cu adevărat WOW! pentru mine, care am sorbit povestea extrem de amabilului ghid. Am fost ochi și urechi, adunând materiale pentru… Nu vă spun pentru ce. 😉 Atelierele meșteșugărești din curte le-am apreciat ca încercare de a păstra vii tradițiile locurilor, dar nu m-au impresionat. Dintre cele trei muzee aflate în zonă, copiii nu l-au dorit pe cel de mineralogie, partea de istorie o aflaserăm parțial la bastion (unde exista și o expoziție cu obiecte istorice), așa că am optat pentru cel de artă. Proastă alegere, întrucât în afară de maxim 5 picturi, în rest am dat peste lucrări prea puțin compatibile cu gusturile mele artistice. Deh, așa sunt eu, mai snob. 🙂

Experiența culinară de la restaurantul La Moustache din Piața Libertății… meh! Pentru papilele mele gustative, mâncarea a fost nesărată. Iar cartofii prăjiți din farfuriile comesenilor numai prăjiți nu erau.

A urmat o călătorie către Mănăstirea Bârsana, un loc unde am ajuns pe la 7 seara și unde am fost realmente impresionat. O asemenea frumusețe arhitecturală, bogăție de culori, serenitate, un muzeu de-a dreptul superb! Genul de colț de paradis unde mergi să te reconectezi cu tine. O oră acolo a făcut cât o zi de relaxare. Minunată, minunată!

Finalul zilei ne-a prins la Sighetul Marmației, unde am căutat cazare la Casa Iurca. Pentru patru nebuni ne-au oferit camera matrimonială, la un preț chiar decent, cu mic dejun inclus. Iar camera arată bine, are un pat și o canapea extensibilă. Și aici apar întrebările:

  • De ce există canapea în această cameră? Ca să se-nvețe mirele cum va fi după câțiva ani?
  • De ce există cheie la baie? Se presupune că unul dintre miri se poate încuia acolo cu amantul/amanta în noaptea nunții?

Ajunge pe azi, că mi-e somn…

 

4 comentarii

  1. Pe la noi n-ajungeți? Vă duc în Turnul Pompierilor. Și avem cîteva cîărciumi decente 🙂

  2. Ghenof Arcidalia

    Plimbare placuta!Maramuresul este o zona frumoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *