Categorie: Jurnal
La ce lucrez #2: Un polițist care nu e Vagabond
Unul dintre proiectele la care lucrez acum e un roman polițist care n-are nicio legătură cu seria Vagabond. Stați liniștiți, n-am uitat de volumul cu numărul cinci. Va veni și vremea lui. 😉 Trebuie să recunosc că nu-mi este ușor să încep o nouă carte polițistă. Mă simt ca atunci…
La ce lucrez #1: Un roman din Universul Frontierei
Așa cum am mai spus deja, lucrez la un nou roman din Universul Frontierei. Va fi primul dintr-o mini-serie ce va cuprinde, cel mai probabil, trei volume. Spre deosebire de celelalte cărți din univers, care se pot citi fiecare, independent, cele din mini-serie vor fi legate unele de altele. Dacă…
Un simplu vagabond (II)
Jurnal de bord
Începutul de an a adus cu el publicarea a trei povestiri, toate SF: O lume perfectă este o reeditare a unei povestiri apărute pentru prima dată în 2016 în Revista de suspans. Anul acesta, ea a fost inclusă în Antologia CSF 2019 apărută la editura Pavcon şi relatează cazul unui…
Mistere sângeroase la Fleury-sur-Orne
Dacă n-ați auzit până acum de Fleury-sur-Orne, stați liniștiți. Nici eu. Adică n-am auzit până am primit invitația de a participa la Festivalul lor polițist, Bloody Fleury. Abia atunci m-am uitat pe hartă și am văzut că era hăt, departe, în Normandia. Cică găsiseră o femeie la Lyon, într-un portbagaj…
La ce voi lucra în 2020
Retrospectiva anului 2019 – romanțuri și alte cele
În primăvara anului 2019, revista Discobolul îmi publica povestirea O mașină care să dureze o veșnicie, relatarea experienței unui jurnalist în Siria cea distrusă de război. Împreună cu Teodora Matei, am coordonat un nou volum de povestiri de dragoste, pe care l-am numit de data asta Castele de nisip, în cadrul căruia…
Retrospectiva anului 2019 – policier
O inițiativă care a avut succes la Bookfest Timișoara a fost, anul acesta, proiectul Noir de Timișoara, coordonat de Daniel Timariu. Apărut la editura Tritonic, volumul include și o povestire scrisă de mine: Povestea Generalului. Pentru cititorii seriei Vagabond trimiterea este clară – și, într-adevăr, textul relatează evenimentele care l-au…
Retrospectiva anului 2019 – SF&F
Primul volum publicat anul acesta a fost în colaborare cu Teodora Matei. A făcut parte din colecția 3.x a editurii Tritonic – una care includea povestiri scrise de trei autori. Ei bine, noi ne-am gândit că suntem… trei – fiecare separat, plus al treilea împreună. Așa a luat naștere 3.6. Afacerile sunt…