Discriminarea prostovanului
Într-un bar oarecare, o Ea și-un El. Ea, aranjată cu mult bun gust. Băutura fină denotă o persoană cu gusturi alese și posibilități materiale. Gesturi sigure. Femeie de succes. El, ca vai și-amar. Jegos, nearanjat, răspândind în jur o aromă care arată că săpunul nu e cel mai bun prieten.…
Căștigătorii concursului „Parfumul Cracoviei”
Acum aproape două săptămâni anunțam un concurs care avea ca premiu două exemplare din cel mai nou roman al meu, Parfumul Cracoviei, care urmează să fie lansat pe 25 noiembrie la târgul de carte Gaudeamus. Concursul avea două secțiuni. Cea dintâi presupunea distribuirea postării ce anunța concursul de pe pagina de…
Jurnal de bord 45
Jurnalul acesta va fi destul de scurt. Nu de alta, dar săptămâna trecută am lucrat la aceleași texte despre care știți deja și am făcut ultimele pregătiri pentru târgul de carte Gaudeamus de săptămâna asta. Unde vă aștept cu drag, ca să schimbăm povești și să alegeți ce vă place…
Ce și de ce aș vrea să cumpăr de la Gaudeamus…
…dacă-mi ajung banii. 🙂 Din păcate, în cazul unor edituri n-am reușit încă să aflu cu ce volume noi vor veni la târgul de carte, așa că nu le-am putut pune în wishlist. Oricum, dacă mai văd pe acolo ceva care-mi atrage atenția voi pune pe lista pentru următoarele achiziții (deși…
Patriotism de prostovan
Când zeii au creat Pământul, au descoperit cu stupoare că dacii erau deja acolo. Nici n-apucaseră să se gândească ce doreau să facă, dacă aveau să pună acolo o specie inteligentă sau nu, care urma să fie aceea… E de înțeles frustrarea lor. „Lasă că vă arătăm noi vouă!” au…
Jurnal de bord 44
4 motive sentimentale pentru care abia aștept Gaudeamusul
Dincolo de lansările pe care le voi avea la Gaudeamus și de întâlnirile cu cititorii cărților mele și alți prieteni dragi, există 4 motive de natură pur sentimentală pentru care abia aștept târgul de anul acesta. Am cunoscut o serie de oameni minunați în 2014. Unii dintre ei nu debutaseră…
Lansările editurii Crux la Gaudeamus
Sâmbătă 25 noiembrie, ora 15.00 Secretul regelui nemuritor, autor M. M. Țara Povestiri de la marginea realității, vol. 2, autor Dan Rădoiu Restituirea, autor Anamaria Bancea Recolta roșie, autor Răzvan T. Coloja Biblia nihilistă, autor Ștefan Bolea
Prostovanul și politica
Mi-amintesc cu câtă emoție urmăream, la televizor, evenimentele din decembrie 1989. Adolescent fiind, simțeam atunci că trăiesc istoria, că viitorul se deschide în fața mea. Multă vreme am bombănit FSN-PSDR-PDSR-ul pentru că întârziau ieșirea din comunism și am fost bucuros când, în 1996, s-a produs în sfârșit Schimbarea. Cu s…