Discriminarea prostovanului

Într-un bar oarecare, o Ea și-un El. Ea, aranjată cu mult bun gust. Băutura fină denotă o persoană cu gusturi alese și posibilități materiale. Gesturi sigure. Femeie de succes. El, ca vai și-amar. Jegos, nearanjat, răspândind în jur o aromă care arată că săpunul nu e cel mai bun prieten. Bea cea mai ieftină poșircă, pe datorie, și-și plânge toate eșecurile. Ar face un milion de lucruri, dar… nu poate. Că e greu. După ce-i umple capul barmanului cu viața lui ratată, se răsucește spre Ea și aruncă printre dinții galbeni și rari: „Fă, nu vrei să te măriți cu mine?” Ea se răsucește spre Eel, radiind toată, își expune dantura perfectă într-un zâmbet de revistă și răspunde: „Ba da! Ești omul visurilor mele!”

Cred că putem fi de acord că un asemenea scenariu este de domeniul fantasticului. Cel mai probabil, femeia îl va ignora – iar dacă va răspunde, îi va oferi o ironie mușcătoare sau nu „nu”. Cu alte cuvinte, îl va discrimina pe baza unora (sau tuturor) criteriilor folosite mai sus pentru a-l descrie pe individ.

Pentru că, să nu ne ascundem, fiecare alegere pe care o facem în viață reprezintă o discriminare. Criteriile pe baza cărora unii ajung să-mi devină prieteni, iar alții nu, reprezintă o discriminare. Faptul că prefer un anumit tip de muzică, ori că-mi place să-l citesc pe scriitorul X și nu pe Y înseamnă același lucru. Dacă majoritatea alegem să-l citim pe X în dauna lui Y, atunci X va deveni un scriitor de succes, în timp ce Y va fi nevoit să renunțe la pasiunea sa.

Discriminăm cu fiecare gest al nostru. Când intru într-un magazin de telefoane nu pun mâna pe primul aparat care-mi vine la îndemână, ci aleg ce doresc în funcție de anumiți parametri importanți pentru mine. Și ce-i cu asta? Păi, dacă majoritatea avem aceleași criterii, atunci firma care produce telefonul cu pricina se va dezvolta, angajații ei vor primi salarii mai bune, implicit familiile lor o vor duce mai bine. În timp ce companiile concurente o vor duce tot mai rău, angajații lor vor fi plătiți prost, iar familiile lor abia se vor descurca. Sau… asta nu e discriminare?

Primul om pe care-l voi crede sincer că nu discriminează e cel care va alege orice, fără să se uite la specificațiile produsului. Până atunci, consider că discuția asta cu discriminarea e ceva de genul „ok la nivel teoretic și până nu intră prea adânc în problemele vieții mele”. Adică un fel de ipocrizie.

Dacă am un magazin și 20 din cele 25 de furturi din anul precedent au fost făcute de oameni cu chelie, atunci voi ajunge să fiu circumspect imediat ce intră pe ușă un om cu respectiva caracteristică. Nu e bine să generalizăm, dar… e firesc. Generalizarea e un lucru care a ajutat specia noastră și toate celelalte specii să supraviețuiască sute de mii, respectiv milioane de ani. O analiză sumară a mediului, îndepărtarea de potențialele pericole sau incertitudini și concentrarea pe oportunități. O analiză făcută fiecărui element din mediu, în fiecare moment, ar fi fost și încă mai este semnul clar al intrării într-o fundătură evolutivă. Dar…

Faptul de a nu reevalua periodic mediul reprezintă același lucru. Poate că, peste un an, voi constata că doar 2 din 36 de hoți au chelie. Să rămân setat pe ideea „chelioșii sunt hoți” reprezintă o eroare. Firește, în baza experienței precedente, voi fi încă circumspect în privința lor, dar la un nivel mai scăzut decât în anul precedent. După încă unu-doi ani derulați pe coordonate similare ar fi normal să nu mai pun oamenii fără podoabă capilară într-o categorie aparte, de „alarmă”.

Desigur, cei din jurul meu mă pot ajuta să-mi lărgesc orizontul, arătându-mi că oamenii respectivi nu sunt toți la fel. Aici avem două variante:

  • exemplele oferite sunt mai curând excepții, decât regulă – e firesc atunci să rămân în continuare în stare de alertă
  • exemplele reprezintă situația obișnuită, normală – caz în care pot considera că a fost o simplă întâmplare în ceea ce mă privește, ori că eu am făcut ceva care a generat situația

Mutându-ne în tabăra cealaltă, e evidentă frustrarea celui care e discriminat doar din cauza unei generalizări făcute asupra categoriei din care face parte. Și, la fel ca în cazul precedent, e de înțeles cum ajunge să considere discriminare orice lucru din jurul lui care nu iese cum ar fi dorit. Așa cum proprietarul de magazin din exemplu începe să discrimineze chelioșii, suspectându-i că sunt hoți, un chel cinstit va ajunge să discrimineze orice proprietar de magazin, suspectându-l că îl tratează drept un potențial hoț.

Dacă discriminatorul rămâne blocat în ideile sale preconcepute, fără a le ajusta periodic, va pierde pe termen lung, ajungând să vadă pericole acolo unde nu sunt, ceea ce-i va consuma energia și nervii. La fel, dacă discriminatul rămâne blocat în atitudinea de victimă, va pierde. Obstacolele sunt cele care ne ajută să ne auto-depășim, să devenim mai puternici. Pentru că fiecare dintre noi a fost și este discriminat în diferite momente ale vieții sale, pe baza unui criteriu sau al altuia. Și, la rândul nostru, am discriminat și discriminăm într-o sumedenie de moduri. Iar ideea de „discriminare pozitivă” mi se pare o ipocrizie fără seamăn. De ce în cazul unui pușcăriaș de rând se folosește sintagma „să nu ne cramponăm de trecut, orice om merită un viitor, o meserie”, în timp ce unui om de succes i se pune o anatemă pentru că „a făcut cândva un lucru urât, fără legătură cu meseria lui, prin urmare trebuie să-l pedepsim acum, în meseria pe care o exercită cu succes”? De ce dubla măsură?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *