Prostovanul și politica

Mi-amintesc cu câtă emoție urmăream, la televizor, evenimentele din decembrie 1989. Adolescent fiind, simțeam atunci că trăiesc istoria, că viitorul se deschide în fața mea. Multă vreme am bombănit FSN-PSDR-PDSR-ul pentru că întârziau ieșirea din comunism și am fost bucuros când, în 1996, s-a produs în sfârșit Schimbarea. Cu s mare, credeam pe atunci.

Schimbarea a venit și a plecat și, de atunci, din patru în patru ani ni se tot scoate în față speranța schimbării. Am avut convenții, alianțe, anus… alianțe contra naturii – cu prieteni, cu dușmani, cu cine era nevoie. Fețele care se perindau rămâneau mereu aceleași, indiferent cine câștiga. Dacă apărea cumva vreuna nouă, avea grijă să dovedească repede că nu e decât o mască a unei fețe vechi, rămase în umbră. Și-am putut constata că politica aducea cu ea miracole. Iată câteva dintre ele:

  • Amnezia. Înainte să ajungă la putere, toți aspiranții politici grăiesc de zici că acum s-au pogorât din parlamentul suedez. „Da!” îți zici. „Uite unul care a-nțeles. Care va face Schimbarea.” (cu S mare, nu uitați). Apoi (se) ajunge. Și gata. Aștepți Schimbarea, dar parcă omului i s-au înnodat cununiile ori ceva, că nu-i mai iese nicicum așa precum frumos propovăduia înainte.
  • Purificarea. E strâns legată de miracolul anterior. De îndată ce nu mai are pâinea și cuțitul, omului nostru parcă i se ia o ceață de pe ochi. Mintea i se limpezește, iar gura-i grăiește la fel de aurit ca înainte de ascensiune.
  • Inspirația. Miracolul ăsta necesită niște condiții speciale, cu ritualuri magice pe la DNA și obiecte metalice vrăjite. La ferestre. Dacă incantația e făcută cum trebuie, politicianul român devine, peste noapte, poet, prozator, dramaturg, savant și tot ce mai e nevoie pentru a produce opere literare într-o cadență în fața căreia ar păli cei mai prolifici autori de la noi și de aiurea.
  • Îmbolnăvirea subită. Se obține tot cu incantația de mai-nainte. Omul capătă har literar, dar plătește un preț (ca la orice miracol, nu?) – dintr-o dată, devine bolnav incurabil. Din fericire, odată inversată vraja, omul își pierde talentul, dar redevine sănătos.
  • Binecuvântarea neamului. Când omul nostru ajunge sus, porțile cerului se deschid. De acolo se pogoară binecuvântarea divină asupra întregului neam al respectivului. Fie că erau bune în meseria lor, ori simpli pierde-vară, rubedeniile politicianului se transformă peste noapte în experți în orice domeniu este nevoie. Și sunt recompensați pe măsură, cu posturi cheie. Firesc, aș spune. Dacă tot se pricep, de ce să nu pui acolo oameni apropiați, în care ai încredere? Ce, să pui necunoscuți care pot să se opu… pardon, dovedească nedemni de încrederea acordată?
  • Empatia. Vine la pachet cu Purificarea. Politicianului fost-mare-șef i se înmoaie sufletul și dacă vede o omidă căzând de pe frunză. Pentru că insecticide și alte lucruri ne-ecologice „ale ăstora de la putere”.
  • Îngroșarea obrazului. Asta e cuplată cu Amnezia. E urâtă. Obrazul gros doare ca o măsea stricată. Și știm cu toții cât de urâcioși devenim în situația cu pricina.
  • Prosperitatea. Politicienii sunt mici Iisuși. Cum pun mâna pe un ban, îl înmulțesc. Înmiesc. Înmiliardesc. Pentru ei.
  • Flexibilitatea. Un fel de topirea principiilor. Pe ideea „mă fac frate cu dracul ca să trec puntea”. Doar că, în loc de trecerea punții, aici e păstrarea scaunului.
  • Dumnezeirea. Dintr-o dată, politicianul uns devine un mic Dumnezeu. El face și desface, El dă și ia, după cum enoriașii sunt vrednici sau nu. Că doar totul e al Lui, e în mâna Sa. Iar oamenii recunosc cu toții asta, repetând continuu mantra „Dumnezeii mă-tii”.

Eu mi-aș dori ca, într-o zi, să se producă și miracolul Schimbării. Cu s mare. Dar nu-mi fac mari iluzii. Și nu-mi serviți gogorița aia cu „putem schimba totul la vot”. Că nu schimbăm nimic. E ca și cum aș schimba niște șosete purtate cu alte șosete purtate. Câtă vreme voturile se redistribuie, nu va ieși nimic. Până n-o să rămână unii (mulți) pe dinafara parlamentului pentru că n-au obținut baremul și nu se mai poate ca partidul să-i vâre prin nu-știu-ce listă, nu se va schimba. Până n-o să rămână goale locurile celor care schimbă partidele ca sus-numitele șosete, nu se va schimba. Până nu se va interzice intervenția politicului în numirea directorilor de școli, spitale, etc., nu se va schimba. Până ce politicianul nu va avea același statut ca orice angajat din țara asta, fără privilegii, nu se va schimba.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *