Patriotism de prostovan

Când zeii au creat Pământul, au descoperit cu stupoare că dacii erau deja acolo. Nici n-apucaseră să se gândească ce doreau să facă, dacă aveau să pună acolo o specie inteligentă sau nu, care urma să fie aceea… E de înțeles frustrarea lor. „Lasă că vă arătăm noi vouă!” au mormăit în barbă, pentru că orice zei respectabili trebuie să aibă barbă. Mai puțin zeițele, firește. „O să alegem dintre voi un popor”, au completat. Și, uite-așa, evreii s-au trezit că au devenit poporul ales. Abia mai târziu, când zeii au pierit în negura istoriei și știința a preluat frâiele, s-a descoperit că, de fapt, oamenii de pe Pământ erau urmașii altui popor, venit de pe altă planetă.

Se numea poporul maghiar.

Bănuiesc că fiecare națiune, fiecare grup etnic are propriile povești despre cât de vajnici au fost strămoșii săi. În cazul unora, laudele se potrivesc faptelor. În cazul altora (cei mai mulți), nu. Chiar și la cei din prima categorie apar derapaje. Îmi amintesc cum, în romanele lui Jules Verne, băștinașii din țările ocupate de Marea Britanie o duceau rău de tot, în timp ce aceia aflați sub oblăduirea Franței trăiau ca-n sânul lui Avram și erau recunoscători sorții pentru norocul căzut pe capul lor.

În ceea ce mă privește, viața petrecută în Ardeal mi-a permis să mă lovesc des de două teorii care duceau mândria până la începutul începuturilor. Una era legată de daci, cealaltă de maghiari. Biblia și, ulterior, istoria, mi-au adus în atenție încă una – cea legată de evrei.

Personal, mândria națională mi se pare un nonsens. De ce să fiu mândru că Ardealul aparține României? Dacă mă nășteam 300 de km mai la vest, ar fi trebuit să consider că i-a fost furat Ungariei? O loterie a făcut să mă nasc aici și nu acolo, să fiu român și nu altă nație, să fiu alb și nu altă culoare, să fiu bărbat și nu femeie, etc. Evident, crescând în mijlocul culturii române îmi este mult mai ușor s-o înțeleg, mă identific mai ușor cu ea, cu valorile ei. Dar de aici și până la a considera că noi suntem buricul pământului e cale lungă. Și ridicolă, zic eu.

La fel cum e în cazul maghiarilor și evreilor. Și a tuturor celorlalte nații de pe glob, pentru că, repet, sunt convins că fiecare are propriile elucubrații.

„Strămoșii noștri daci au fost cei mai înțelepți, cei mai, ce mai”, se aude din spațiu carpato-danubiano-pontic. Nu contează că dovezile arheologice și izvoarele istorice spun altceva, ba chiar și logica. Nu contează că eventualele răstălmăciri ale unor lucruri reale sunt, în cel mai bun caz, discutabile. Nu! Dacii au inventat comunicarea wireless, pentru că în șantierele arheologice de la noi nu s-a găsit niciun fir! Romanii erau daci, Iisus era dac, totul a fost creat de daci. Care au fost cuminți, n-au avut nimic cu nimeni, dar au venit ăia răi peste ei și le-au tot dat la gioale timp de mii de ani. Și le-au furat tot ce ei, cei mai cinstiți oameni de pe pământ, au agonisit.

Evident, cei mai răi dintre acești dușmani au fost maghiarii. Pe când au ajuns ei aici, dacii care-i inventaseră pe romani își spuneau deja români. Mă rog, izvoarele istorice pomenesc ceva despre vlahi, sau olahi, dar asta doar pentru că ele erau plătite de unguri. De fapt, ce să vezi? Acești maghiari veniseră aici pentru a se reconecta cu trecutul strămoșilor lor. Pentru că, credeți sau nu, deși logica spune că un popor migrator se bazează în principal pe istoria orală, ei au inventat hieroglifele egiptene. Demult, în timpuri imemoriale. Și alfabetul. Limba. Cultura mondială. Stră-stră-strămoșii lor le-au adus din sistemul stelei Sirius. Ei, e ceva, nu? Iar acum, omenirea cea rea căreia i-au oferit atâtea binecuvântări milenii la rând, le-a luat tot în nerecunoștința ei. Ei ar vrea întreg Pământul, căci le aparține prin drept divin, dar toți sunt împotriva lor.

Și mai există, desigur, evreii. Împotriva lor au fost toți, întotdeauna. La fel de blânzi, buni și pașnici ca daco-românii și maghiarii, întotdeauna ceilalți le-au vrut răul. Și-l vor, în continuare. În fiecare om zace un antisemit care trebuie deconspirat și înfierat. Ei n-au nimic cu nimeni, doar de-aia sunt poporul ales. De ce oare nealeșii au ceva cu ei?

Evident, toate cele de mai sus sunt un pamflet. Sunt convins că avem multe lucruri frumoase de descoperit despre popoarele pe care le adunăm sub numele generic de daco-geți. Lucruri de bun-simț, nu exaltări dacopate. La fel, istoria maghiarilor are lucruri minunate. Am avut ocazia să surprind crâmpeie din ea și mi s-a părut la fel de frumoasă ca a noastră. Sau a altor popoare. Firește, când rămâne pe panta aceluiași bun-simț, nu când o ia razna. Și, evident, istoria a pus uneori românii și maghiarii în poziții antagonice, la fel cum a făcut-o cu o grămadă de alte popoare care, acum, încearcă să trăiască civilizat, conform normelor secolului XXI. Sau ar trebui să-i urâm pentru totdeauna pe austrieci și nemți pentru cele două războaie mondiale?

Că tot am vorbit despre asta, evident că evreii au avut mult de suferit în cel de-Al Doilea Război Mondial. Și au fost expulzați din Spania în secolul al XV-lea. Și sunt în permanentă tensiune cu unele facțiuni arabe din Orient. Uneori din vina lor, alteori din vina celorlalți.

La făurirea istoriei omenirii au contribuit români, maghiari, evrei și o sumedenie de alte popoare, nații, etnii. Hai să nu ne mai simțim „patrioți” doar pentru că dăm în alt popor. Hai să nu mai considerăm că, atunci când cineva ne face o observație punctuală, „are ceva împotriva poporului nostru”. Hai să nu ne mai justificăm eșecurile dând vina pe alții. Hai să nu mai băgăm pumnul în gură, interzicând oamenilor să spună ce cred. Mi se pare ridicolă, de exemplu, pedepsirea celor care contestă că a existat Holocaustul. Oameni buni, pot contesta orice! Că Pământul e rotund, că a existat Imperiul Roman, că Buddha a atins uluminarea, că există marțieni, că a existat un Holocaust, că… orice. Asta nu înseamnă că e adevărat. Nici că e minciună. Ci doar că asta e opinia mea – avizată sau nu, n-are importanță. Și mi-o pot exprima, că de-aia trăim într-o epocă în care suntem liberi, nu sclavi. A, să nu instig la ură împotriva unora sau altora? Asta da. Și uite cum ajungem tot la partea cu mândria patriotică prostească. Fiindcă de acolo se trage totul. Atât infatuarea și discriminarea celor din jur, cât și frustrarea că toți au ceva cu tine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *