Etichetă: Bogdan Hrib
Prins în pânza de păianjen
Experiențele literare ale anului 2019
Retrospectiva anului 2019 – policier
O inițiativă care a avut succes la Bookfest Timișoara a fost, anul acesta, proiectul Noir de Timișoara, coordonat de Daniel Timariu. Apărut la editura Tritonic, volumul include și o povestire scrisă de mine: Povestea Generalului. Pentru cititorii seriei Vagabond trimiterea este clară – și, într-adevăr, textul relatează evenimentele care l-au…
Cu femeia-n portbagaj pe drumurile țării
Paradoxal sau nu, lansarea romanului Femeia din portbagaj a adus cu sine îndelungate ore de condus. Primul drum, presărat cu numeroase rafale de ploaie (cel puțin până am trecut Carpații), m-a purtat către Galați. Acolo, alături de editorul Bogdan Hrib, am lansat romanul amintit anterior alături de Johana Gustawsson, care a…
Ceva mai vechi, ceva mai noi…
Între Paris, București și Lyon, cu un vraf de cărți
Cu nasul (pe sus) prin bestsellerurile Tritonic
Sâmbăta trecută am dat o fugă la București la Gala Bestseller Tritonic 2018. Adicătelea, cum ar veni, s-au premiat cele mai bine vândute volume din colecțiile de ficțiune și academice ale editurii. E deja al treilea an la rând când se-ntâmplă treaba asta, așa că-ncepe deja să devină obișnuință. S-a…
O sâmbătă cu Jacky Schwartzmann
Sâmbătă dimineața. O cafenea din Centrul Vechi al Bucureștiului. Pe una dintre mese, o cafea și o ciocolată caldă sunt martorele tăcute ale unei discuții. Chiar dacă ar fi rostite în română, lor nu le-ar spune nimic cuvintele „bătrâna din portbagaj”, „poliția franceză”, „poliția română”, „anchetă”… Doi autori discută despre…
De la mare la Pitești, cu escală în Ardeal
Am rămas dator cu câteva povești din luna lui Florar. O lună în care m-am plimbat prin țară, cu cărțile alături, în compania colegilor mei în ale scrisului, întâlnind oameni cărora le sunt dragi cărțile. Prima oprire a fost la mare, un loc pe care nu-l mai vizitasem de 14…