UtopIQa – nr. 1/2020 – povestiri

Opiniile exprimate aici n-au niciun fel de legătură cu teoria sau critica literară. Sunt doar criteriile și gusturile mele în materie de apreciere a literaturii. Blogul meu, timpul meu, opiniile mele. 🙂 Dacă vă interesează, luați de citiți. Dacă vreți chestii savante, atunci vă sfătuiesc să căutați în altă parte. 😉

Am citit patru povestiri din numărul 1/2020 al revistei UtopIQa – trei scrise de autori români, una de un autor străin. Toate patru mi s-au părut acceptabile.

Edgar Allan POE – Armăsarul de foc

(traducere Rodica BRETIN)

Moștenitorul unei familii bogate descoperă o tapiserie veche ce prezintă un armăsar deosebit. Care, ulterior, dispare de acolo și apare în viața reală, prinzându-l pe tânăr într-un fel de vrajă căreia acesta nu-i mai poate scăpa. Genul tipic de povestire fantastică, unde nu se oferă niciun fel de explicație – nici conform logicii obișnuite, nici prin prisma legilor lumii descrise de autor. E doar o fabulație pe care eu ar trebui s-o diger fără să mă întreb „de ce”. Indiferent cât de bine e scris un asemenea text din punct de vedere stilistic (iar cel de aici îndeplinește această condiție), puțini autori mă pot face să rezonez cu genul acesta de abordare. Poe nu se numără printre ei.

Teodor HOSSU-LONGIN – Baba Vadra

O rețetă din Deltă asezonată cu povești. Nu-mi dau seama dacă e ficțiune, ori o amintire. La final se precizează că face parte dintr-un volum, dar nu mi-e clar dacă e o povestire cap-coadă, ori doar un fragment. E bine scrisă, dar, din păcate, nu ajunge niciunde. Prea multe incertitudini = galben. 🙂

Oliviu CRÂZNIC – Alberto

Un viitor în care omenirea a cucerit spațiul, dar lucrurile sunt stranii – istoria pare să se fi amestecat, antichitatea fantastică a devenit viitorul, modernitatea științifică e trecutul legendar. Interesantă ideea și abordarea, dar povestirea a fost mult prea lentă chiar și pentru gustul meu. În plus, stilul încărcat al autorului, care dă o pată de culoare scrierilor sale, îmi pare că aici a trecut dincolo de pragul unde aducea savoare și a ajuns în zona unde sufocă lectura, afectându-i curgerea.

Liviu SURUGIU – Next

O banală călătorie cu trenul poate ascunde mii de povești. Și, de asemenea, se poate desfășura în timpuri paralele – căci, pentru generațiile tinere, lumea are altă semnificație. O povestire frumoasă, cu morală dulce-amăruie, dar… mai puțin decât mă aștept când citesc un text de Liviu Surugiu. S-a încadrat în nota revistei – prea soft pentru gustul meu (nu în sensul de revistă cu texte slabe calitativ, ci făcând parte dintr-o categorie de literatură care nu mă atrage în mod deosebit, fiind orientată spre alte direcții decât cele care mă fac pe tresalt)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *