La pas prin Universul Fronterei – episodul II: Un bilet de plecare de pe Søregaard (2)

(partea I se poate citi aici)

– Când au dispărut?

Întrebarea sparse liniştea de mormânt în care cei şase ocupanţi ai modulului-bază urmăriseră înregistrarea evenimentelor petrecute în timpul somnului.

– La puţine momente după răsăritul soarelui galben-verzui, răspunse comandantul.

Înregistrarea finală se derula încet pe monitor, trimiţând imagini de neînţeles. Luminiţele turcoaz se stinseseră ca la comandă, dând naştere unui potpuriu de steluţe colorate, care dispăruseră aproape imediat.

– Parcă sunt înconjurate de ceva, nu vi se pare? sesiză orscordul.

Imaginile fură reluate de câteva ori, fiind studiate cu figuri preocupate de cei prezenţi. Nimeni nu părea că este dispus să-şi asume responsabilitatea emiterii unei ipoteze. Se putea vedea cu ochiul liber că masculul fraake era cel mai dornic să aducă ceva în sprijinul ipotezei existenţei unor fiinţe raţionale.

– Suntem nişte proşti cu toţii! aruncă sentinţa şeful securităţii.

Comandantul se încruntă, încreţindu-şi pliurile blănoase ale pleoapelor deasupra ochilor negri, fără cristalin.

– Spune, Sanders, ce nu ţi se pare în regulă?

– Ce vedem cu toţii pe ecran nu se datorează vreunui fenomen petrecut în peşteră…

Dovol nu rezistă tentaţiei de a lua în mână hăţurile problemei.

– Şi ce crezi că reprezintă imaginile înregistrate?

– Nimic altceva decât o defecţiune a camerei, veni sec răspunsul.

Toţi cei prezenţi rămaseră perplecşi. După un moment de uluială, masculul fraake izbucni în râs, expunându-şi dinţii triunghiulari care-i garniseau gura .

– Glumeşti, nu?

Întrebarea avusese o tentă ironică. Comandantul ridică laba, întrerupând rumoarea care deja începuse să cuprindă încăperea.

– Sanders, cred că este inutil să-ţi precizez că nu avem timp de şarade! Deja am decalat începerea programului cu aproape o jumătate de oră. Explică-ne pe scurt ipoteza ta, ca să putem încheia cu luminiţele astea şi să revenim la lucrurile noastre.

– N-am nimic de explicat.

Omul se apropie de panoul de comandă. Manevră câteva contacte, iar imaginea de pe monitor se sparse în mai multe cadre.

– Uitaţi-vă aici! Aceasta este imaginea cu luminile turcoaz. Acum priviţi: imaginea tremură şi are un moment de defocalizare.

Îşi privi colegii. Realizând că nu înţelegeau unde bate, explică:

– Planeta asta este un cămin al formaţiunilor cristaline care – împreună cu cei trei sori – creează un spectru pentru care aparatele noastre n-au fost calibrate. Este foarte probabil ca – odată cu răsăritul soarelui galben-verzui – miliardele de oglinzi constituite de pietrele peşterii să fi ridicat intensitatea fasciculelor luminoase la un nivel pe care camera noastre nu l-a mai putut prelucra. Senzorii ei s-au defectat, pur şi simplu, încercând să ajusteze imaginea.

Dovol se chinuia să găsească un punct slab în teoria enunţată de Sanders. Înainte de a găsi ceva, comandantul luă cuvântul:

– De Fon, erau găuri în pereţii peşterii? întrebă.

Gérleinul stătu câteva clipe pe gânduri. Când vorbi, o făcu cu glas tărăgănat, de parcă dorea să fie sigur că nu greşeşte:

– Erau multe găuri atât în pereţi, cât şi în tavan…

Şeful securităţii îşi îngădui un zâmbet.

– Atunci s-ar putea să ai dreptate, Sanders! aprobă comandantul. Şi cred că-mi pot îngădui să afirm că primele luminiţe – cele pe care mi le-a semnalat Dovol – sunt rezultatul reflectării razelor soarelui albastru…

Mai medită un pic asupra celor spuse, apoi se ridică şi redeveni autoritar.

– Revenim la orar! Vreau ca fiecare să grăbească puţin activităţile pentru a recupera întârzierile. Când timpul ne va permite, vom schimba camera din peşteră şi vom monitoriza orice altă activitate are loc. Deocamdată, subiectul acesta nu are nici un fel de prioritate!

Ultimele vorbe, accentuate, fuseseră în mod evident destinate masculului fraake. Plesnind nehotărât cu coada aerul din jur, acesta se îndreptă nemulţumit spre scafandrul spaţial.

*

Gérleinul zburătăcea de colo-colo, ca o insectă prinsă în lumina unui felinar. Spaţiul acela închis nu-i inspira decât anxietate, depresie şi o stare îngrozitoare de disconfort.

Îi împărtăşi orscordului sentimentele sale sumbre.

– Ieri erai foarte nerăbdător să ajungi la modul, care-ţi prezenta un sentiment de siguranţă după ce te-ai târât prin locurile acelea sinistre! îi reaminti acesta.

De Fon încuviinţă, nu foarte convins.

– E singurul nostru refugiu în faţa necunoscutului şi a pericolelor de orice fel! îşi continuă Gu’h-sss argumentaţia.

– Cel puţin afară ai pe unde să te mişti! protestă gérleinul.

Orscordul scoase un gâlgâit, amplificat de mască.

– Sper să-mi amintesc să-ţi spun asta mâine, când vei avea program de explorare…

Studie atent datele pe care i le furnizau aparatele de bord.

– Dovol se grăbeşte de parcă-l arde ceva în spate! Nu numai că a recuperat timpul pierdut, dar e înaintea programului!

Gérleinul se apropie de el, fâlfâind din aripioarele subţiri.

– Pun pariu că nu se culcă până nu schimbă camera din peşteră… Totuşi, sper că nu şi-a făcut treaba de mântuială.

Gu’h-sss plescăi.

– Oricum va mai veni pe aici cel puţin o expediţie, aşa că dacă nu vor fi elocvente câteva probe, nu e mare…

– O să mă fac că nu te-am auzit! bubui o voce morocănoasă. Dacă las în raport ce aţi discutat acum, s-ar putea să nu mai vezi tu misiuni! Nu ştiu dacă finanţatorii ar fi încântaţi să afle că banii lor sunt aruncaţi de pomană. Data viitoare, probabil că vei mai primi fonduri doar pentru a explora vreun fund de mină.

Orscordul refuză să comenteze afirmaţia şefului securităţii, apărut pe neaşteptate în încăpere. Mormăi un „bine” impersonal, apoi reveni la monitor. Împreună cu de Fon, îl urmări tăcut pe masculul fraake, care aproape îşi terminase treaba.

*

– Grăbeşte-te, Dovol! strigă în microfon comandantul, privind insistent monitorul. Cu un disconfort greu disimulat, adăugă: În curând intrăm în programul de somn…

Silueta îndepărtată a masculului fraake nu schiţă niciun gest de răspuns, dar începu să meargă mai repede.

– Mă mir de unde mai are atâta energie în el! murmură gérleinul pentru sine.

Când Dovol intră în modul şi-şi scoase costumul, de Fon îşi dădu seama că aparenţele îl înşelaseră. Masculul fraake era epuizat. Blana de pe faţă atârna decolorată pe sub ochii conturaţi de dungi întunecate, în timp ce calota – de obicei netedă netedă – prezenta mici umflături puternic vascularizate. Cilii tremurau la capătul celor două mâini, iar trupul – altădată zvelt şi mândru – stătea cocârjat.

– Sper că-ţi dai seama că acest fapt va trebui trecut în raport! îi spuse şeful securităţii comandantului.

Arlotul aprobă nemulţumit.

– Ştiu, Sanders. Îmi asum această acţiune şi am în continuare convingerea că ne va aduce un rezultat.

Făcu doi paşi spre Dovol.

– Pune camera defectă deoparte, spală-te, mănâncă ceva şi treci direct la somn! Dacă dimineaţă nu eşti în deplinătatea forţelor, ai încurcat-o!

Masculul fraake nu mai avea puterea să comenteze. Docil, lăsă aparatul în mâinile lui Gu’h-sss, apoi se târî spre camera de baie. După ce uşa se închise în urma lui, comandantul lătră ordinele privitoare la carturi, apoi se retrase cu şeful securităţii într-un colţ.

– Sper că nu l-am suprasolicitat. Orice informaţie legată de posibilitatea existenţei vieţii pe această planetă ne poate fi utilă…

– Ştiu, dar trebuie să avem grijă ca asta să nu ducă la apariţia unor accidente. Dacă până şi pe Dovol l-a doborât efortul făcut astăzi… După o scurtă pauză, continuă: Chiar dacă tu eşti cel care răspunde de ceea ce se întâmplă cu misiunea aceasta, nu vreau să mă trezesc în dosarul meu cu un eşec în ceea ce priveşte securitatea. Asta în cazul în care va mai fi cineva în ale cărui documente să scrie ceva, dacă mă înţelegi ce vreau să spun…

Arlotul încuviinţă, îngândurat. Fiecare se gândea doar la bucăţica lui şi la rezultatele pe care o acţiune sau alta le putea avea asupra ei. Ce depăşea acest cadru nu mai era problema lor.

Din atribuţiile comandantului făcea parte totul.

*

– Se poate spune orice despre camera asta, în afară de faptul că ar fi defectă!

Dovol opri aparatul de diagnoză şi ridică triumfător aparatul deasupra capul. Tr ew-E se încruntă.

– Asta înseamnă…

– Că nici cea pusă de mine ieri nu e defectă, i-o reteză masculul fraake. Am înlocuit de pomană două camere bune.

Îi făcu un semn brissului. Acesta comută pe frecvenţa căpitanului, pe care Dovol îl puse la curent cu situaţia. Timp de câteva clipe, se auzi doar respiraţia şuierată a arlotului, acompaniată de vântul de afară, apoi vocea baritonală comentă:

– Asta nu elimină teoria referitoare la filtrarea luminii prin tavanul peşterii. Ceea ce am văzut noi pe monitor se poate datora reflectării ei pe podeaua denivelată. Oricum, anunţaţi-i pe Gu’h-sss şi de Fon să nu mai treacă pe la peşteră!

Cei doi executară ordinul, apoi se aşezară gânditori în faţa monitoarelor.

– Ce spune căpitanul are sens, rupse brissul tăcerea.

Masculul fraake se ridică şi se învârti de câteva ori în cerc prin încăpere. Chipul i se lumină dintr-o dată.

– E o cale foarte uşoară de a afla! E de ajuns să comparăm înregistrările din cele două nopţi, ca să vedem similitudinile.

Tr ew-E aprobă. Umblă la consolă şi, curând, pe monitor începură să ruleze în paralel cele două filmări.

*

– Bine, nu e de la luminozitate! comentă arţăgos Sanders. Dar asta nu înseamnă că ai demonstrat teoria ta.

Paradoxal, Dovol nu se grăbi să-i replice omului. Îi privea pe ceilalţi oarecum amuzat, sprijinit de consola pe care brissul butona de zor. Aştepta reacţiile lor. Primul vorbi comandantul.

– Ai dreptate Sanders, dar nici n-o mai putem ignora, câtă vreme n-avem ceva mai bun…

Şeful securităţii ridică mâinile, apoi le lăsă să-i cadă teatral pe lângă corp.

– Deocamdată nu avem decât nişte luminiţe care pâlpâie! Pot fi insecte, emisii de gaze, fenomene spectrale… orice!

Gérleinul şi orscordul mormăiră amândoi deodată că aparatele nu indicaseră nici o emisie de gaze.

– Nici nu este, ieşi din muţenie Dovol. De fapt, Sanders are dreptate – este un fenomen spectral!

Toţi cei prezenţi, cu excepţia lui Tr ew-E, îl priviră contrariaţi pe masculul de peste doi metri. Sanders îşi îngădui un zâmbet şters – nu era deloc convins că declaraţia reprezenta o recunoaştere a înfrângerii.

– Un fenomen spectral de o frumuseţe fantastică! Un unicat! completă Dovol. Se răsuci spre monitorul pe care brissul tocmai terminase de afişat ceva: Priviţi!

Cei doi studiaseră cu mare atenţie apariţia, dispariţia şi mişcarea luminilor. Descoperiseră astfel că o anumită nuanţă de roşu apărea în aceeaşi poziţie faţă de locul unde fusese o anumită nuanţă de albastru, că toate culorile pulsau şi – mai ales – că disiparea uneia dintre ele împrejur nu se făcea decât până la o anumită limită. Lucrând împreună, reuşiseră să delimiteze forme ciudate în interiorul cărora pulsau lumini de diferite nuanţe şi intensităţi.

Toţi priveau uluiţi imaginile care se desfăşurau în faţa ochilor lor. Şeful securităţii îşi reveni cel dintâi.

– Impresionant, admise pe un ton sec. Vă felicit pentru efortul depus! Dar e evident că, dacă vrei neapărat să ajungi la un rezultat, vei interpreta toate datele pe care le ai în direcţia respectivă.

Comandantul studia foarte concentrat concertul cromatic de pe monitor.

– Ţi-aş da dreptate, Sanders, dacă formele create de Dovol şi Tr ew-E n-ar semăna unele cu altele atât ca aspect exterior, cât şi din punct de vedere al aranjării coloristice…

Îşi îndreptă spatele, solemn, aproape atingând tavanul cu smocul albăstrui de păr. Membrii echipajului îşi despinseră privirile de pe imagini şi-i aşteptară vorbele.

– Descoperirea lui Dovol şi Tr ew-E nu ne arată neapărat că avem de-a face cu fiinţe inteligente. Dar se pare că am descoperit un tipar după care putem recunoaşte fauna acestei planete. Conform protocoalelor, studiul acesteia trebuie să intre între priorităţi. Prin urmare, vom simplifica rutinele pentru culegerea de probe minerale. Acum, mai mult decât înainte, e nevoie de disciplină şi rigurozitate, pentru a nu afecta scopul descinderii noastre pe Søregaard!

Încuviinţară toţi, chiar şi şeful securităţii – deşi se vedea că nu-l încânta noua situaţie, care ameninţa să-i dea şi mai multe bătăi de cap.

– Aştept sugestii legate de abordarea fenomenului descoperit. Atenţie însă – nu vreau acţiuni necugetate, ci prudenţă maximă!

Probabil încurajat de succesul repurtat, Dovol veni cu o propunere:

– Cred că artefactul din peşteră ne-ar putea da o mână de ajutor…

– Te referi la piatra aceea cu forme ciudate, a cărei hologramă ai studiat-o?

Comandantul accentuă în mod intenţionat cuvântul „piatră”. Masculul fraake nu se formaliză, mulţumindu-se să confirme.

– Sanders – se răsuci căpitanul spre om – generează un câmp de forţă. Dimineaţă, mergem în peşteră şi luăm bolovanul. Bătu din palme: Acum gata, că am depăşit programul de somn! Pregătiţi carturile şi la culcare!

Se apropie de Tr ew-E, înţelegându-se cu el să schimbe carturile, astfel încât arlotul să fie ultimul. Apoi se duse la Dovol, care-şi luase postul în primire. Îl bătu pe umăr.

– Felicitări, Dovol! Voi menţiona în raport efortul tău. Totuşi, am o nedumerire…

Cei trei ochi îl fixară miraţi, căutând să priceapă ce se ascundea în spatele cuvintelor.

– De ce?

– Cum de n-ai propus să pornim spre peşteră şi să săltăm una sau două creaturi?

Masculul fraake pufni în râs, apoi replică.

– Dacă aş vrea să fac impresie bună, aş spune că eram conştient de riscuri, de încălcarea regulamentului…

– Dar cum nu vrei asta…

– … Recunosc că am căutat ideea pe care credeam că sunt cele mai mici şanse s-o refuzi!

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *