Văduva Vagabondului

Programat inițial pentru 2019, al patrulea volum al seriei Vagabond a fost amânat din cauza proiectului Femeia din portbagaj, spin-off-ul scris împreună cu Jacky Schwartzmann și apărut în Franța sub titlul Le coffre. În discuția purtată cu editorul Bogdan Hrib, amândoi am fost de acord că nu era o strategie bună să scot…

Citește în continuare

Câte-un pic, pic, pic…

Picătura chinezească a reprezentat, într-un fel, un punct de cotitură în cadrul seriei Vagabond. Chiar dacă fiecare avea propria intrigă, primele două volume se completau oarecum unul pe celălalt, prin faptul că prezentau povestea vieții de familie a lui Dinu din diferite perspective. Înțelegerea anumitor elemente din Apărarea siciliană depinde…

Citește în continuare

Străini prin lumi steampunk

Când ne-am apucat de „treburi serioase”, Teodora Matei și cu mine am scris un roman cyberpunk și unul steampunk. Al doilea proiect l-am pus în stand by o vreme, cât să facem din volumul cyberpunk o trilogie. Apoi am revenit la el. Și avem notate unele idei care indică faptul că…

Citește în continuare

Fantezii cu rochii înflorate

Când am început să mă gândesc la romanul care avea să devină Fata cu rochii înflorate, aveam câteva idei în minte. Una era despre un bărbat de peste cincizeci de ani, grav bolnav, care descoperă în ultima perioadă iubirea vieții – nu neapărat că persoana cealaltă e Aleasa, ci că…

Citește în continuare

Haotic printre morminte

Cartea haosului a început ca o joacă. Una serioasă, deoarece îi promisesem fiicei mele o poveste cu vampiri, așa cum îi plăceau ei. Nu știam despre ce va fi, eram doar decis să nu prezint vampirii umanizați din tot mai multe producții actuale, ci să revin la imaginea din Dracula…

Citește în continuare

Căutând vraci pe nori interiori, ce-o mai fi și aia…

Mi-am propus de mai multe ori să scriu romane SF de complexitatea și întinderea celor de pe piața anglo-saxonă. Bine, eu aș vrea să fie și de calitatea lor și, în mania grandorii de care sufăr, chiar cred că aș scrie așa. 🙂 Probabil că va veni și ziua când…

Citește în continuare

Cu portbagajul plin

Povestea Femeii din portbagaj are un sâmbure de adevăr în ea. Poate chiar o caisă-ntreagă. La Târgu Mureș, în vara lui 2018, am auzit istorisirea unei înșiruiri de evenimente stranii, dar teribil de amuzante, ale unor români plecați peste hotare. Relatarea, ce folosea drept cadru Grecia și Bulgaria, mergea până…

Citește în continuare