Cu portbagajul plin

Povestea Femeii din portbagaj are un sâmbure de adevăr în ea. Poate chiar o caisă-ntreagă. La Târgu Mureș, în vara lui 2018, am auzit istorisirea unei înșiruiri de evenimente stranii, dar teribil de amuzante, ale unor români plecați peste hotare. Relatarea, ce folosea drept cadru Grecia și Bulgaria, mergea până la un punct, după care nu se știa ce se mai întâmplase, dar a-ți imagina asta ducea la situații mai absurde și mai amuzante.

Câteva luni mai târziu, la Alba Iulia, am auzit o poveste similară relatată de cineva care n-avea nicio legătură cu prima persoană. Diferența majoră o constituia faptul că țările implicate erau Spania și Franța.

Prin urmare, când Jacky și cu mine am ajuns să discutăm despre proiectul care ne fusese pus în brațe și să vedem de unde pornim, care să fie ideea cărții, i-am relatat aventura cu pricina. I-a plăcut enorm. „Cum s-a terminat?” m-a întrebat. „Nu știu. Ambele povești s-au oprit în același punct.”

Evident că, într-o asemenea situație, se activează drăcușorul ăla care sălășuiește în mintea unui scriitor și zice „ia să-mi imaginez eu cum e mai departe”. Ceea ce am și executat, încercând să exploatăm tot potențialul comic și dramatic al situației. Capitolul final, deznodământul care va să zică, devoalează și partea adevărată a poveștii din spatele aventurii create de noi.

Asta în măsura în care aceea era reală și nu o altă plăsmuire a unei minți ce nu fusese capabilă să-și imagineze ce s-a întâmplat după… 😉

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *