În seria aceasta de articole este vorba despre formațiile și interpreții mei preferați. Mai precis, despre un top al albumelor lor. Criteriile? Gusturile mele, evident.
LED ZEPPELIN
Nu mai știu care a fost prima melodie Led Zeppelin pe care am ascultat-o. Nici când a fost asta. Dar știu că prima dată când mi-a atras atenția muzica trupei a fost undeva prin ’94, plus-minus un an, cu al patrulea album (cel fără nume). Și, deși consider Stairway to Heaven o capodoperă, melodia care mi s-a lipit cel mai mult de suflet a fost The Battle of Evemore.
Deși au trecut atâția ani de când ascult grupul, ceva a rămas neschimbat, Primele patru albume mi se par fenomenale, cu o muzică și o sonoritate aparte, pe care o găsesc efectiv fermecătoare. Următoarelor albume, deși le consider atent lucrate, cu piese valoroase, îmi pare că le lipsește ceva. Un sound care exista pe acele prime albume și care a dispărut. Nu știu să-l definesc. Știu doar că, oricât ascult discografia formației, simt că se rupe ceva începând cu Houses of the Holy.
Bonham, Jones, Page și Plant. O combinație care, uneori, a cochetat cu geniul.
Primele albume pe care le-am avut au fost Led Zeppelin și Led Zeppelin II. Pe casete. Cred că le-am primit de ziua mea, cândva, prin 2005-2006. 🙂
Albume excepționale:
Pur și simplu ador albumele astea! Mi se pare că, pe alocuri, ating perfecțiunea.
- Led Zeppelin (1969)
- Led Zeppelin II (1969)
- Led Zeppelin III (1970)
- (albumul fără titlu) (1971)
Albume bune:
Au momentele lor faine. Dar mi se pare că, per ansamblu, nu sunt de calibrul albumelor din prima categorie și nu le pot pune nici în cea de „foarte bune”.
- Houses of the Holy (1973)
- Physical Graffiti (1975)
- Presence (1976)
- In Through the Out Door (1979)
Albume decente:
Putea lipsi din catalogul formației, dar e „cântecul de lebădă” al trupei, cu „resturi” care nu sunt rele, dar mai necesitau șlefuire.
- Coda (1982)