Străinul palid din Mirabilis

(fragment)

Călătorul din ţinuturile de la miazăzi de Munţii Semnelor murise. Îl găsise Seyna, păstoriţa, când plecase cu gâştele. Epes, hangiul, se jura că numele pe care omul i-l spusese când trăsese la el, cu două seri în urmă, era Raj Khustan, dar celălalt oaspete al său – venit din Pădurile Purpurii – afirma că, la un pahar de vorbă, străinul îi spusese doar primul nume, cel scurt.
Evenimentul în sine n-avea nimic ieşit din comun. În Mirabilis, la fel ca în orice alt loc din lume – poate mai puţin în necropolele din Deşertul de Gheaţă – oamenii mureau din diverse pricini, atunci când le venea sorocul. Şi, aşa cum constataseră cei ce-l întâlniseră prin târg, străinul nu părea prea sănătos. Avea chipul palid, pergamentos, mergea uşor adus de spate şi avea albul ochilor galben-roşiatic – deşi Domites, veteranul, îşi amintea că mai văzuse aşa ceva la un popor întâlnit în campania făcută de Imperiu în tinereţea lui, în perioada Războaielor Lemnului.
În cazul de faţă, însă, moartea cu pricina n-avea de-a face cu cauzele naturale. Călătorului îi fusese retezată beregata.

*

Bătrânii târgului se adunaseră în piaţă, la sfat, cu o mulţime de gură-cască alături.
– Aşa ceva nu se poate! răbufni Lyrix. Dacă se află că drumul pe meleagurile acestea nu e sigur, ne va merge vorba la fel ca tilţilor din Dealurile Lucarnelor. Vom fi ocoliţi ca nişte ciumaţi!
– Mai rău – comentă Argyles – dacă vestea ajunge la palat, ne putem trezi cu Garda Imperială pe cap!
– Greu de crezut, îl contrazise Domites. Pe ei îi priveşte doar Drumul Imperial. Mai curând i-aş da dreptate lui Lyrix, că ni se duce vestea de oameni neprimitori. Îşi scărpină obrazul ridat, străbătut de o tăietură urâtă de la tâmplă până la bărbia spână. Asasinul se află printre noi. Voi face precum Jor Changar, sub a cărui comandă am slujit vreme de zece ani bătuţi pe muchie: îi voi cere făptaşului să se predea de bună voie, sub promisiunea că pedeapsa va fi blândă.
– Şi dacă nu e de aici? interveni Argyles. Dacă vreun necunoscut s-a strecurat în târg în puterea nopţii şi a săvârşit fapta?
– Dacă era un tâlhar, nu s-a fi mulţumit doar să ia viaţa omului. L-ar fi jefuit. Ori, desaga şi hainele erau la el atunci când l-a găsit Seyna.
Păsările – la fel de gureşe ca-n oricare altă zi – se auzeau dintr-o zare în alta. După ce cumpăni că aşteptase destul, Domites oftă şi luă din nou cuvântul:
– Precum se vede, va trebui să urmăm calea mai grea.
Se răsuci spre celălalt străin, care se ţinea deoparte de localnici, sprijinit de un pom încărcat de roade:
– Ce zici, Nadír, te încumeţi să te înhami la această sarcină?
Înainte ca persoana întrebată să răspundă, Lyrix se aplecă spre veteran şi şuieră:
– De ce tocmai el? Dacă e făptaşul?
– Eu şi Nadír am petrecut noaptea trecută în casa mea, discutând despre toate câte sunt în lume. Când Seyna a dat vestea-n târg, noi tocmai luam micul dejun. Precum se vede, n-avea cum face el pocinogul – afară numai dacă n-are ceva puteri vrăjitoreşti, de posedă alte trupuri. Îşi îndreptă din nou privirea spre străin: Ei, ce zici? Primeşti?
Nadír îşi mângâie bărbuţa roşcovană, în formă de furculiţă, apoi dădu din cap:
– Primesc!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *