Despre un sfârșit

De ce tânjim cu atâta disperare după noi începuturi?

Pentru că toate începuturile sunt frumoase. Și sunt frumoase pentru că nu durează o veșnicie. Sunt pierdute pentru veșnicie.

Pentru cei care au citit Parfumul Cracoviei, pasajul acesta nu constituie un mister. Am socotit că este potrivit să deschidă articolul de față – unul, în esență, trist. Deoarece se referă la sfârșit.

Când a apărut primul număr al publicației Harap Alb continuă! am fost bucuros că banda desenată românească n-a murit. Consumator avid al acestui gen, am devorat mare parte din ce apăruse pe la noi în perioada copilăriei și adolescenței mele, ce cumpăraseră părinții mei la vremea lor, precum și ce mai apărea, sporadic, în perioada post-decembristă (ah… Escală pe TobraTeritoriu interzis, revista Proteus și lista poate continua). M-au fascinat cu precădere BD-urile românești și cele franțuzești și n-am prea gustat creațiile de tipul Marvel Comics. În ultima vreme, însă, mai aveam parte doar accidental de întâlnirea cu creațiile unor Viorel Pîrligras, Dodo Niță, Puiu Manu, Valentin Tănase, etc.

Dar să revin la Harap Alb continuă! – sau HAC! cum a ajuns să fie cunoscut. Curios să văd cum se gândiseră să exploateze filonul autohton (mai ales că respectivul basm al lui Creangă este preferatul meu), am pus mâna pe primul număr. Surpriză! Abordarea respecta exact rețeta super-eroilor de la Marvel Comics, cea pe care n-o agream. Am fost dezamăgit și am abandonat revista.

Ea a continuat, însă și, spre deosebire de tot felul de încercări pe care le-am prins în perioada 1990-2010, n-a murit după câteva numere. Dimpotrivă, am observat că avea priză la publicul tânăr. După o matură chibzuință, mi-am schimbat părerea inițială. Poate că eu nu eram atras de genul acela de bandă desenată, dar generația actuală era. Pentru că asta vedea venind din afară. Cu alte cuvinte, HAC! adoptase o strategie foarte bună pentru a reuși pe piață. Au avut o tentativă și cu un alt basm, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Tonul dat de ei a fost urmat și de alții – aș aminti aici încercarea de a realiza revista Abația după trilogia omonimă a lui Dan Doboș.

Unele proiecte s-au oprit mai devreme sau mai târziu. Altele continuă, dar nu au o anvergură și/sau vizibilitate la fel de mare. Pe cei de la HAC! i-am văzut, în timp, cu stand la East European Comic Con. Au avut numere speciale. Au pregătit surprize. Au avut cărți de joc cu personajele lor. Scriitorul Marian Coman a asociat revistei seria de romane Haiganu (cu două volume apărute, iar al treilea în pregătire)… O întreagă strategie, pentru care i-am admirat.

Astăzi, HAC! a anunțat că-și încetează apariția. Am fost trist, pentru că, astfel, s-a sfârșit un model despre care am crezut că poate relansa banda desenată românească (din punct de vedere al vandabilității). Apoi mi-am dat seama că nu trebuie să privesc lucrurile așa. Dimpotrivă. Echipa din spatele HAC! a dat un exemplu. A arătat că se poate. Ea s-a oprit – din ce motive, știe ea mai bine. Dar alții îi pot urma exemplul. Terenul a fost deja pregătit.

În plus, creatorii revistei se vor orienta, fiecare, spre alte proiecte. Dacă și în acelea vor pune la fel de multă dăruire ca în acesta, înseamnă că ne așteaptă lucruri frumoase în viitor.

Deși nu am fost un fan, vreau să vă mulțumesc vouă, celor care ați făcut posibilă apariția revistei Harap Alb continuă! Ați dat un exemplu despre cum se poate face și la noi ce există pe dincolo. Cu ajutorul vostru, am mai făcut un pas către normalitate. Fără proiectul început de voi, am fi fost mai săraci.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *