Omul modern, omul viitorului (I)

Săptămâna aceasta şi în cele ce urmează, articolul despre viitor îi aparţine scriitorului Daniel Timariu. Cunoscut în special pentru prozele sale SF şi poliţiste, autorul timişorean a publicat până acum trei cărţi: Ameţeli postlumice (2016, ed. Eurostampa), Fete în roşu şi alte povestiri poliţiste (2016, ed. Tritonic) şi Tenebre. Cazul Laura (2017, ed. Tritonic).

Daniel TimariuOmul se defineşte, se autodefineşte ca să fim mai corecţi, ca o fiinţă superioară. Acest superior era, până nu demult, caracterizat prin existenţa sufletului creat de divinitate, în opoziţie cu animalicul fără suflet. Modernismul (ca expresie a conştiinţei umane, nu ca epocă în sine) a adus cu sine şi negarea lui Dumnezeu, lucru teoretizat de Nietzsche, ca şi de mulţi alţii. Moment în care a devenit mai stringent decât oricând o mai bună clarificare a ceea ce este omul, fără apelul la divinitate, ca model, ca tutore sau părinte. Și astfel ne-am reinventat prin limbaj, prin raţiune, prin capacitatea de abstracţie sau de creaţie, devenind, fără a ne fi propus, la rândul nostru demiurgi. Însă, pentru că aşa îi şade bine omului, principalul subiect al experienţei demiurgice este tot omul, chiar şi atunci când ne creăm golemuri temporare sau ne populăm întunericul de lângă noi sau din spaţiu cu antropomorfi şi xenomorfi proveniţi direct din cele mai de coşmar bestiare născocite. De cine altcineva, dacă nu tot de noi.

E complicat să îmi închipui ce ar putea aduce viitorul. La fel ca moartea pentru om, putem fi siguri de apocalipsa noastră ca specie. Nu am pus literă mare pentru că nu-i dau neapărat o tentă teologică. Mai degrabă cred că noi o vom provoca. O parte din noi râzând, o parte din noi urlând a groază. Pe de altă parte, nu pot niciodată să uit că suntem şi carne şi sânge, nu doar suflet şi raţiune. Mi-ar plăcea să uit, dar dispozitivele artificiale care mă înconjoară, teoretic, cu dragoste nu mă lasă să uit nicio clipă şi tocmai de la cele mai banale dispozitive artificiale, de la cele mai vechi totodată, mă aştept la cele mai mari provocări.

Hainele sunt poate unele din primele creaţii artificiale, care ne-au schimbat complet modul de viaţă. Folosind haine, subţiri sau groase, largi sau strâmte, lungi sau scurte, am reuşit să colonizăm tot Pământul, draga noastră planetă. Ele ne-au ajutat să nu murim când am început să zburăm sau să ne scufundăm în oceane şi tot ele ne vor însoţi în Cosmos. Fără haine, fără încălţări bune, fără un fes de calitate peste urechi, suntem fiii ploii şi pe planeta noastră, chiar şi în cele mai bune zone de locuit. Adică în dormitor, mângâind mulţumiţi o pisică sau, după posibilităţi, două.

Voi folosi o tehnică oratorică prin care eu îmi pun întrebarea următoare şi tot eu, plin de vervă, îmi voi răspunde. Aşadar, ce alte îmbunătăţiri ne-am mai adus de-a lungul vremii? Ochelarii, lentilele. Protezele. Dinţii artificiali. Apoi din domeniul chirurgical: transplantul de organe, transfuzia de sânge. Şi din cel medical-farmaceutic: medicamente la greu şi halucinogenele. Dar ultimele nu sunt doar apanajul nostru. Am văzut o dată la Animal Planet maimuţe de prin Madagascar care mâncau miriapozi. Cianura din aceste insecte le dădea gagiilor păroşi o stare asemănătoare cu cea dată de mita babană unui politician. În fine, am evoluat mult, dar trebuie semnalat un fapt fără echivoc: încă am putea supravieţui fără majoritatea îmbunătăţirilor moderne. Nu fără haine, fără ele am muri, chiar şi miopi şi fără dinţi.

Ajuns în acest punct mă văd nevoit să fac liste sau măcar să ofer ipoteze de lucru. Am putea concepe un viitor în care omul se tot ascunde în spatele obiectelor până la momentul în care devine dependent de aceste cârje tehnologice, fără ele murind ca persoană, dispărând ca specie. Sau, a doua ipoteză, ne îmbunătăţim viaţa folosindu-ne de tehnologie fără a renunţa la partea animalică din noi. Procesul fiind oricând reversibil, din omul dependent de ursuleţi gumaţi în cel gata să înfulece oaia lui Daea cu fulgi cu tot, dacă pot spune aşa ceva. Avantajele celor două căi sunt necuantificabile, dezavantajele nici atât.

În funcţie de varianta aleasă – exprimare inginerească, care dă senzaţia că de aici înainte vom parcurge paşii necesari proiectării unui transformator electric, fără a fi aşa – sau de predispoziţia spre optimism sau pesimism (în ambele cazuri finalul apocaliptic rămâne ca o constantă universală, precum legile mecanicii sau cele ale termodinamicii), vom putea să ne imaginăm Omul de Mâine. Acel frumos supraom, consumerist şi petrecăreţ, creator de universuri, nivelator de civilizaţii! Aşadar să purcedem.

3 comentarii

  1. Pingback:Despre omul viitorului, un fel de eseu (partea numită întâia) | Daniel Timariu

  2. Pingback:Despre omul viitorului (partea I) | Daniel Timariu

  3. Pingback:Despre omul viitorului (prima parte) | Daniel Timariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *