Cum e cu zilele libere

Am întâlnit în ultima vreme pe Facebook o postare cu mesajul „N-am văzut niciun ateu care să refuze zilele libere primite de sărbătorile religioase”. L-am luat ca pe o poantă, m-am amuzat de contradicția pe care-și baza umorul și am apreciat lucrurile ca atare. Am observat însă că pentru unii ea devenea cu adevărat serioasă, luând-o ad literam, în sensul de a considera că ateii sunt ipocriți pentru că acceptă să-și ia liber de sărbătorile religioase.

O replică foarte bună la asemenea inepție am găsit aici.

Cel care chiar ia de bună filozofia din citatul de mai sus (sau memă, cum îi spune), comite niște erori uriașe. Prima este de logică, deoarece e ca și cum ai spune „n-am văzut italieni/nemți/chinezi/etc. de pe teritoriul României care să refuze zilele libere primite de sărbătorile naționale românești”, ori „n-am văzut adulți care să refuze zilele libere primite de sărbătoarea copiilor” (sau, mai rău, „n-am văzut ca oamenii necăsătoriți și/sau fără copii să refuze…”). Ca să nu mai spunem ce hilar ar suna „n-am văzut leneși care să refuze zilele libere primite de sărbătoarea muncii”. Acestea sunt sărbători stabilite la nivel național pentru toți locuitorii României, indiferent de etnie, sex, religie, vârstă, etc. Cei care decid să-și aducă la muncă angajații în zilele respective sunt obligați de codul muncii să-i plătească suplimentar.

A doua eroare ține de bunul simț, adică de faptul de a te considera buricul pământului. Prin faptul că aparții unei religii majoritare pe teritoriul unei țări nu înseamnă că nu trebuie să-i respecți pe ceilalți. Am prieteni care aparțin altor ramuri ale religiei creștine și știu că au zile libere de Paștele lor. Îmi place să cred că evreii și musulmanii de pe teritoriul României au și ei parte de zile libere în conformitate cu sărbătorile importante în credința lor. Celor care vor sări imediat să-mi dea cu imigranții în cap le spun că avem comunități musulmane în țară, stabilite acolo de foarte multă vreme, care conviețuiesc în bună pace și înțelegere și sunt români ca mine și ca ei. Iar celor dornici să-mi dea peste nas cu evreii infiltrați de conspirația mondială ca să conducă România le amintesc că pe aici au fost, tot de multă vreme, comunități evreiești.

Pe lângă acestea, evident că sper, în naivitatea mea, că fiecare grup religios are dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor importante pentru cultura și credința sa. Dacă nu e așa, consider că e o discriminare care trebuie rezolvată urgent.

Și așa ajungem la atei. Nu, ei nu sărbătoresc ziua nașterii lui Newton, ori ziua în care Einstein a pus bazele teoriei relativității. Dar au același drept ca orice alt om la zile libere. Și, ținând cont că nu au sărbători anume, e logic ca aceste zile să fie puse odată cu celelalte stabilite la nivel național, indiferent de criteriul pentru care au fost acordate (religios, naționalist, familial, etc.). E o chestie practică, ce permite păstrarea unei ordini sociale. Altfel, se poate spune și așa: există X zile libere pe an, fiecare stabilește când le vrea. Cum se face și cu concediul. Dar, repet, e mai practică varianta cu toți odată.

Ca și concluzie, pentru aceia care au luat de bună mostra de „inteligență” din citatul de la începutul articolului, considerând-o plină de miez, am un mesaj:

Bucurați-vă că trăiți într-o țară care vă respectă credința. Ați avut ocazia unui regim care a batjocorit-o, încercând să înlocuiască simbolurile voastre cu altele (vă mai amintiți de Moș Gerilă care a furat Crăciunul?). Și învățați să-i respectați pe cei care au altă cultură ori credință decât voi. Toți avem aceleași drepturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *