O nouă incursiune din partea mea pe tărâmul poeziei. De ce? Iaca, vă zic: m-am alăturat unui proiect mișto de promovare a autorilor români. Și, la începutul fiecărei luni, zicem ceva despre o operă (sau fragment de operă) pusă la bătaie de un poet ori prozator de pe meleaguri mioritice. Bine, când ajung eu să vorbesc despre poezie numai promovare nu e, dar sper să nu se supere autorii. Atâta pot, atâta pricep. Dâng-dâng-dâng, rațiune cât încape (mai puțin când fac prostii), simțire… mai pe sponci. Adică eu vreau să-nțeleg, acolo unde Irina Lazăr îmi tot repetă că nu trebuie să-nțeleg, ci să simt.Irina Lazăr – o poetă mișto tare, care scrie texte cu sânge pe pereți. Nu prea pricep mare lucru nici de-acolo, dar ea e de treabă și are încredere în mine că, poate, într-o zi, un bard… (o bardă?)
Dar să revenim la surdo-mutul de azi. Am citit tot volumul. Care are, evident, 41 de poeme. Și, în fiecare dintre acestea, numărul 41 apare sub o formă sau alta. Faină găselniță! Nu, nu se repetă aiurea, ci de fiecare dată are alt simbol, altă încărcătură, uneori cu conexiuni care până și mie mi s-au părut interesante.
Sunt surdo-mutulce vinde iconițeîn tramvaiul 41,ce trece zilnicprin centrulsomnuluilumii.
Asta mi-a plăcut. C-am înțeles-o. 🙂
Evident, protagonistul poemelor, surdo-mutul, „profită” de darul/blestemul său pentru a vedea lumea într-un alt fel, pentru a accentua lucruri pe lângă care, adesea, trecem nepăsători (voit sau neștiutori) în gălăgia noastră zilnică. Există și o puternică încărcătură creștină în unele poeme, care, firește, pe mine nu m-a atras de nicio culoare. Că, na, not my cup of tea.
Dar nu vă luați după ce aberez eu în materie de poezie! Luați de citiți voi înșivă. 😉
Volumul a apărut în 2018 la editura Tracus Arte și a primit Premiul Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”. Și-l puteți comanda aici.