Planuri (realiste?) pentru 2021

După cum s-au petrecut lucrurile anul trecut, pare oarecum hazardat să-mi fac planuri pentru 2021. Totuși, fiind sefist, am încredere în știință și în ceea ce poate face la momentul actual. Așa că îmi pun speranțe că, cel puțin în a doua jumătate a lui, lucrurile vor reveni la o oarecare normalitate.

Din păcate, asta va însemna că pretextele mele pentru a nu scrie și publica vor deveni nule. Iar cititorii care mi-au așteptat, răbdători, amânările din 2020 vor avea ocazia să mai și citească, nu doar să mă audă dând din gură (în fine, din taste, că nici pe Zoom-uri nu m-am prea dat).

Acestea fiind zise, să trecem la listă:

  • în capul ei stă romanul de dragoste Șase, pe care ar fi trebuit să-l public spre finalul anului trecut; nu e gata, încă, dar va fi și va apărea anul acesta;
  • urmează finalul unei povești – volumul cu numărul 5 din seria polițistă Vagabond;
  • și, mai spre finalul anului, Teodora Matei și cu mine am vrea să vă oferim continuarea poveștii din romanul SF steampunk Un străin în Regatul Assert – care s-ar putea să nu fie nici steampunk, nici o continuare propriu-zisă. 🙂

Pe lângă cele de mai sus, îmi mai doresc să:

  • finalizez noul roman SF din Universul Frontierei, cel despre care am mai spus că va fi primul dintr-o trilogie;
  • lucrez la un alt roman polițist, de altă factură decât seria Vagabond;
  • încep lucrul la al treilea volum al seriei fantasy Cartea haosului;
  • lucrez la un roman SF de sine stătător;
  • încep lucrul la un nou roman de dragoste;
  • scriu o nouă povestire din seria fantastică Povestea lui…;
  • scriu o nouă povestire fantasy/mystery din seria cu Nadir.

Bine, din discuțiile editoriale se mai întrevăd niște surprize pentru anul acesta, dar pe alea le las să le descoperiți când va fi cazul. 😉

Și dacă printre planurile voastre de anul acesta este să ajutați pe cei care au nevoie, eu vă recomand să susțineți terapia copiilor cu dizabilități. Intrați pe site-ul www.acas-alba.ro, mergeți la meniul „Ajută și tu” și alegeți ce doriți să faceți: să direcționați 3,5% din impozitul pe venit, sau 20% din impozitul pe profit, să depuneți bani direct în cont sau să vă implicați ca voluntari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *