Colecția Science Fiction – nr. 1.1/2019 – povestiri

Opiniile exprimate aici n-au niciun fel de legătură cu teoria sau critica literară. Exprimă doar criteriile și gusturile mele în materie de apreciere a literaturii. Blogul meu, timpul meu, opiniile mele. 🙂 Dacă vă interesează, luați de citiți. Dacă vreți chestii savante, atunci vă sfătuiesc să căutați în altă parte. 😉

Am citit nouă povestiri din numărul 1/2019 al revistei CSF. Dintre ele, șase mi-au plăcut, iar trei mi s-au părut acceptabile.

Liviu SURUGIU – Stația viselor

Cum ar fi dacă ar exista o limită în spațiu dincolo de care visele nu mai sunt posibile? Ca de obicei, Liviu Surugiu vine cu o idee interesantă, folosind una dintre temele lui preferate. Cui îi place stilul său, cu siguranță îi va plăcea și povestirea aceasta.

Ovidiu VITAN – Bucnrești

Pasionat de mitul Meșterului Manole, un bucureștean se trezește prins într-o conspirație de proporții mondiale. O situație amuzantă dusă până la absurd, dar încercând să creeze, totuși, un ansamblu coerent. Mi-a amintit de „nebuniile” din textele lui Robert Sheckley și Fredric Brown și m-a amuzat la fel de mult ca ele. E genul de umor care merge perfect la un text scurt, dar ar deveni penibil la ceva de proporții mari.

Florin PURLUCA – Dincolo de fereastră

În fața unei calamități care afectează întregul glob, un bărbat are de ales pe cine să salveze pentru a trece peste perioada critică și a încerca, într-o zi, să repopuleze Pământul. Tema apocalipsei pare una dintre preferatele lui Florin Purluca. Un text scris frumos, ce ridică unele probleme morale interesante și oferă un final care, în opinia mea, crește miza.

Daniel TIMARIU – Ionia, ucenica

Oamenii au început cucerirea spațiului, iar succesul acestei întreprinderi depinde de capacitatea de a realiza ființe modificate genetic cât mai bune și adaptabile. Un SF specific lui Daniel Timariu, cu acțiunea plutind natural între trecut, prezent și viitor, cu personaje aparent obișnuite, dar ascunzând câte un „dar” aparte, cu un stil care îmbină umorul cu duritatea – peste toate plutind, abia ghicit, un aer duios.

Aurel CĂRĂȘEL – Aparatul de multiplicat paradoxuri

Povestirea folosește paradoxul lui Zenon pentru a justifica descoperirea unui aparat de multiplicat obiecte și ființe. Mi-a plăcut, însă, din păcate, conține o eroare de logică, iar aceasta afectează desfășurarea acțiunii (când copiile protagonistului nu se mai aflau între oglinzi, ele nu se mai puteau multiplica). Păcat, ideea era amuzantă.

Gwydrin FLORINDORE – Newton Park

Un virus transmisibil pe cale sexuală afectează omenirea. Persoanele neinfectate devin, astfel, foarte importante și pot obține o serie de privilegii. Problema mea cu povestirile lui Florin Giurcă (autorul care semnează cu acest pseudonim) este că are multe idei interesante, scrie frumos, dar sunt situații în care se mulțumește cu o miză mică, în loc să exploateze la maxim potențialul textelor sale.

Simona VLĂDĂREANU – Cioburi și Depanatorul

Genul de povestiri pastilă, despre care, dacă vorbești, riști să strici totul și să ajungi la o analiză mai lungă decât textul în sine. La prima lectură, ambele mi s-au părut reușite, reconfortante. La a doua, doar ultima mi-a mai dat senzația asta. Deși poate și prima merita să-i dau verde, ținând cont de vârsta fragedă a autoarei (care avea 17 ani în 1989, când au apărut).

Dan NINOIU – Strigoiul

Relatarea, prin prisma unui copil, a morții bunicului. Aparent, un fapt obișnuit de viață, văzut prin ochi inocenți, atâta doar că, ulterior, copilul asistă la câteva întâmplări stranii. E genul de „poveste liniștită și caldă de la țară”, cum am mai citit la acest autor, doar că, din fericire, nu mai e încărcată cu tot felul de arhaisme, fraze lungi și întortocheate care, adesea taie ritmul. Miza crește treptat, iar finalul duce lucrurile pe un nou palier – exact cum mi se pare că trebuie la genul acesta de texte cu acțiune previzibilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *