De la Lacul Roşu la Târgu Neamţ
Jurnal de bord 30
Spuneam că în august veţi primi mai multe detalii despre proiectul ce include povestirea Sufleţel şi Babuşka. Luna cu pricina a sosit, aşa că mă ţin de cuvânt. Este vorba despre un volum poliţist în care, alături de comisarul Marian Duca din seria Vagabond, îi veţi regăsi pe comisarul-şef Tony Demetriade…
Daniel Timariu – „Ameţeli postlumice”
2016 editura Eurostampa, colecţia Insolit 228 pag., ISBN 978-606-32-0267-4 Există unii autori pe care, încântându-mă o vreme cu povestirile lor (ori ajungând să cunosc destul de multe despre pasiunea lor pentru scris), îmi doresc să-i văd debutând în volum. Unii dintre ei au făcut pasul – Teodora Matei, Nic…
Cărţi SFFH apărute în România în 2017 (I)
EDITURA TRITONIC Eugen Cadaru – Misterioasa scrisoare a domnului Tesla – roman Aurel Cărăşel – Galaxia Sudică. Începuturile – volum de povestiri, Galaxia Sudică 3 Dan Doboş – Gheorghe, un om special – volum de povestiri, reeditare Lucian-Dragoş Bogdan – Frontiera 1 şi 2 – roman, reeditare, Universul Frontierei Alexandru Lamba – Arhitecţii speranţei – roman Daniel Timariu –…
Omul modern, omul viitorului (I)
Săptămâna aceasta şi în cele ce urmează, articolul despre viitor îi aparţine scriitorului Daniel Timariu. Cunoscut în special pentru prozele sale SF şi poliţiste, autorul timişorean a publicat până acum trei cărţi: Ameţeli postlumice (2016, ed. Eurostampa), Fete în roşu şi alte povestiri poliţiste (2016, ed. Tritonic) şi Tenebre. Cazul Laura (2017, ed.…
De la Alba Iulia la Lacul Roşu
Jurnal de bord 29
În cea mai nouă apariţie a proiectului BookReport vorbesc despre romanul poliţist Dispariţia, scris de israelianul Dror A. Mishani şi publicat de editura Trei. Premisa e intertesantă, adică pleacă de la o dispariţie despre care poliţia crede că nu e altceva decât o mică neînţelegere între un adolescent şi familia lui. Doar…
Jurnal de bord 28
Jurnalul săptămânal de bord revine, cu o întârziere de două zile datorată imposibilităţii de a folosi internetul. Măcar am adunat impresii frumoase în perioada cu pricina, străbătând ţara, impresii pe care le voi depăna aici în perioada care urmează. Sindromul Charlotte se apropie încet şi sigur de final. Sperăm ca…
Prin lumi paralele
Deoarece seria aceasta de articole se doreşte un punct de plecare al dezbaterilor privind viitorul, am considerat oportun să invit şi alte persoane să-şi dea cu părerea – fie pentru că au o anumită pregătire, fie pentru că au exprimat opinii pertinente ca răspuns la articolele anterioare. Prin urmare, săptămâna…