Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo: Liviu Surugiu

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Liviu Surugiu

Ceea ce m-a atras încă de la început la ceea ce scrie Liviu Surugiu a fost partea de idei. Face câte o conexiune între lucrul A și B, apoi se apucă s-o exploateze, trecând dincolo de plauzibil, până la absurd – dar o face cu o asemenea explozie de imaginație, încât mereu aștept să văd „până unde s-a dus de data asta”. Și mă impresionează. Stilistic, nu e pe gustul meu. Textele lui „nu au carne pe oase”, cum zic eu, ci sunt pe repede înainte, mânate de idee. Când vrea să facă prea multe, să înghesuie prea multe idei laolaltă, mi se pare că ratează. Nu mă încântă obsesia lui pentru reinterpretarea temelor bilbice, pentru relațiile idealiste dintre un El și o Ea, ori pentru ce se poate face în vis. Adică le apreciez într-un text, două, apoi devin deranjante (pentru mine). Dar, poate, cel mai mult îmi displace dorința de a publica orice a scris, indiferent de calitate, și, mai ales, faptul că în trei volume de povestiri pot găsi trei versiuni diferite ale aceluiași text. Din postura de cititor, asta mă face să mă simt păcălit.

Îi apreciez abnegația cu care încearcă să pătrundă pe piețele străine, în special pe cea anglo-saxonă. Și mă bucur pentru fiecare reușită a lui, sperând că va veni vremea când va da marea lovitură. Cât despre cărțile lui, în pofida neajunsurilor menționate mai sus, știu că voi găsi în fiecare măcar una sau două nestemate, iar asta va face să merite să fi cumpărat volumul.

  • Atavic – un proiect ambițios, dar… cam atât. Un copil al lui Iisus, născut în zilele noastre printr-un miracol al biologiei, și un stră-stră-strănepot al unui frate de-al lui Iisus devin centrul luptei religioase moderne. Autorul ar fi avut nevoie de câteva sute (mii?) de pagini pentru a dezvolta ideile din roman și a construi un cadru închegat. Așa, a fost doar o cursă cinematografică de la o idee la alta.
  • Iubire și moarte pentru totdeauna – mi-a plăcut mult. Doi îndrăgostiți internați într-o clinică, suferind de o afecțiune care le decalează programul de trezie/somn și-i face să nu poată împărtăși momente fizice, ci doar o iubire prin scrisori. Totul cu o revelație de final foarte mișto.
  • Rămășițele viselor – mi-a plăcut. Volumul conține două secțiuni: povestiri din anii ’94-’95 și din anii 2013-2015. Ce se întâmplă cu visele unui om care moare în faza REM, cum pot fi antrenate separat pentru luptă mâinile, cum poate o femeie să nască în vis, legătura dintre o navă spațială și Dumnezeu etc. Multe idei, o bună parte dintre ele dezvoltate frumos – în opinia mea, un bun punct de plecare în „dezustarea” autorului Liviu Surugiu. Best of the best: povestirea Mâinile lui Solomon.
  • ERAL – așa și așa. El o visează pe ea, ea îl visează pe el și hai să vedem ce se poate întâmpla dacă visele s-ar întâlni. Ideea în sine e interesantă, dar deja am citit prea multe texte ale lui Liviu despre ce am putea face în vis (e cam la fel cum fantasy-ul folosește magia ca să rezolve orice, iar SF-ul folosește „cuantic” ori de câte ori nu știe cum să explice ceva din punct de vedere științific) și despre iubirea unică, eternă și irepetabilă dintre un El și o Ea.
  • Acesta este trupul meu – un volum parțial bun, parțial păcăleală. Are trei povestiri bune, o a patra cu o idee interesantă, ofertantă, dar nefinalizată. Și o a cincea, Întâlnirea, din care s-a dezvoltat Iubire și moarte pentru totdeauna (pam-pam!). Best of the best: povestirea Acesta este trupul meu (deși folosește aceleași trei teme – religie reinterpretată, visul și iubirea unică dintre El și Ea).
  • Pulsar – un volum reușit. Două povestiri SF mature, în care autorul are răbdare să construiască în jurul ideii (să pună carne pe oase), un fantasy istoric despre Nabucodonosor și Grădinile suspendate și un scenariu de film (ideea e interesantă, dar nu am apreciat introducerea lui într-un volum de povestiri – nu-mi doresc să citesc scenarii, ci doar să le văd ecranizate). Best of the best: povestirea Pulsar (despre Voyager și Carl Sagan).
  • Fata de pe Drumul Mătăsii – un volum parțial bun, parțial păcăleală. Cartea îl conține pe Liviu Surugiu cu toate ale lui, atât bune, cât și rele: idei mișto, povestiri mature, texte ratate sau nefinalizate și versiuni ale unor povestiri / nuvele apărute deja anterior (printre care se numără Întâlnirea, apărută deja în volumul Acesta este trupul meu și, anterior, dezvoltată ca nuvelă în volumul Iubire și moarte pentru totdeauna; sau o versiunea intermediară de la Acesta este trupul meu, apărută anterior în volumul omonim). Dar și cu un text de o sensibilitate aparte, care deschide volumul. Și pe care îl consider Best of the best: povestirea Neostalgia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.