La ce lucrez #4: Povestiri

Din când în când, simt nevoia să mai fac câte o pauză de la relațiile pe termen lung, cu multe responsabilități, și să mă angajez într-o aventură scurtă, intensă. Adică să mai las deoparte romanele și să mă concentrez pe o povestire. Să trec de la o intrigă complexă, pe mai multe planuri, de la personaje cu povești în spate, de la tensiune atent dozată pe multe capitole – la focalizarea pe o idee, câteva personaje schițate exact cât e nevoie pentru a susține o poveste de un număr redus de pagini. La obiect.

În momentul de față, am în lucru două povestiri. De fapt, una este deja terminată și se află în faza revizuirii finale – mici șurubăreli, schimbarea unui cuvânt colo, eliminarea unei repetiții dincolo. Se numește Cum se nasc poveștile și este un text polițist mai aparte decât ceea ce am scris până acum. Adică există un mister, dar n-avem pe nimeni care să ancheteze. Ci doar o poveste despre acel mister, cu presupuneri, trecând de la un om la altul, până când… Ei, dar asta veți afla când veți citi textul. Care, ca să fiu sadic, nu știu când și unde va apărea. Dar am vrut să vă fac curioși. 🙂

Cealaltă povestire e SF. Bine, cu pretext SF. De fapt, e un text umoristic, un gen pe care-l abordez mai rar. De ce? Pentru că:

  1. Fiecare om are tipul său de umor; dacă nu guști umorul scriitorului, nu vei aprecia textul.
  2. La genul acesta de text, sincronizarea e esențială. Cum pregătești scenele, cum livrezi poanta. Dacă nu-ți iese, textul e ratat. La o povestire dramatică poți spune că „ți-a plăcut, dar putea să fie un pic mai mare tensiunea”. Aici nu. Ori poanta a ieșit perfect ca să te amuze, ori … fâs!

Mai am relativ puțin de lucru la povestire. După ce o termin, probabil o voi trimite la una dintre revistele SF de la noi, în speranța că-i va plăcea și o va publica.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *