ABBA – „Super Trouper” (1980)

Nu știu de când am început să ascult ABBA. Îmi amintesc că eram copil, pe la 5-6 ani, și le auzeam melodiile. Printre desenele mele din copilărie se numără tentative de a-i reprezenta pe membrii formației după imaginile de la televizor.

Începând cu Arrival, consider că toate albumele lor sunt bune spre foarte bune. Și înainte avuseseră cântece frumoase, dar, per total, albumele aveau un conținut inegal. Dintre toate, Super Trouper mi se pare cel mai bun. E penultimul, iar următorul, The Visitors, are melodii cel puțin la fel de frumoase, dar… parcă îi lipsește ceva, o anume coeziune.

Albumul începe delicat, cu piesa care-i dă titlul

Super trouper beams are gonna blind me
But I won’t feel blue
Like I always do
‘Cause somewhere in the crowd there’s you…

apoi continuă în cel mai clasic stil ABBA, un disco-pop antrenant perfect pentru discotecile acelor vremuri. Culmea, a fost ultima piesă compusă, fiind inclusă în locul melodiei Put On Your White Sombrero, despre care grupul nu era convins că va fi un single cu impact.

Vine la rând una dintre cele mai celebre melodii ale trupei: The Winner Takes it All. E plină de sentiment, de o durere și o resemnare care te pătrund până în adâncul ființei. Adesea am auzit-o cântată pentru formația câștigătoare la diverse evenimente, ignorându-se că este o melodie despre victorie, dar din perspectiva învinsului:

But tell me does she kiss
Like I used to kiss you?
Does it feel the same
When she calls your name?
Somewhere deep inside
You must know I miss you
But what can I say
Rules must be obeyed…

On and On and On ne retrezește la viață, ne arată că putem trăi și după ce am atins culmile disperării. Un ritm antrenant, pop-rock, care pregătește terenul pentru o melodie atât de delicată, încât simt cum mi se face pielea de găină de fiecare dată când o ascult. Am senzația că mi se curăță sufletul, că e un pansament pentru orice rană. Andante, Andante

Cred că, din punctul meu de vedere, ar fi putut urma orice altă melodie după aceasta. Transpus deja în altă lume, sound-ul synthpop din Me and I chiar pare să vină din alte dimensiuni. Sintetizatoarele sunt folosite din greu, inclusiv la partea vocală, oferind o amprentă aparte.

Happy New Year este, la fel ca The Winner Takes It All, o piesă difuzată și răs-difuzată. Revelioanele n-o ratează. Și da, e caldă, plină de sentiment, dar, la fel, nu este o urare „de bine”, ca să zic așa. Și aici apare tristețea, dezamăgirea că lucrurile n-au mers așa cum se dorea:

Seems to me now
That the dreams we had before
Are all dead, nothing more
Than confetti on the floor…

Dar, din adâncul durerii, dintre lacrimi, vine o urare resemnată, un „La mulți ani!” spus cu speranța că, poate, se va și adeveri cândva.

Când vine vorba despre tristețe, ABBA știe să creeze atmosfera perfectă încât să devii dependent de muzica sa. O face chiar și când evocă nostalgia amintirii unor vremuri trecute:

I can still recall our last summer
I still see it all
Walks along the Seine, laughing in the rain
Our last summer
Memories that remain…

Chiar dacă n-aș înțelege versurile melodiei Our Last Summer, ceva mi-ar șopti că vorbește despre lucruri frumoase readuse la viață din cotloanele memoriei.

The Piper are o atmosferă stranie, diferită de tot restul albumului, dar potrivindu-se perfect în cadrul lui. E ușor misterioasă, chiar un pic sumbră, cu inserții de muzică medievală, cu o poveste ce trimite la cea a fluierașului fermecat din Hamelin, trecând de la tonuri ce par amenințătoare la unele de o veselie fără griji.

Lay All Your Love on Me are tot o atmosferă tristă, oarecum depresivă, probabil accentuată de câteva găselnițe muzicale: refrenul dă impresia unui imn, iar partea vocală dinaintea lui, de la finalul versului, are o tentă descendentă. Spre finalul melodiei sintetizatorul pornește o linie complet independentă de cea vocală, creând un duet cu o sonoritate aparte.

Și apoi… începe finalul. Unul scurt, live și… grandios. The Way Old Friends Do este, cred, una dintre cele mai inspirate alegeri pentru finalul unui album. O linie melodică simplă, versuri pline de sentiment, vibrația publicului… dar mai bine vă las s-o ascultați:

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *