În februarie, treaba a mers nici prea-prea, nici foarte-foarte.
De-ale scrisului
Am terminat de revizuit încă o povestire dintre cele pe care le voi include în noul volum. Nuvela pe care o rescriu masiv îmi dă de lucru, dar începe încet-încet să se apropie de ceea ce vreau de la ea. Doar că treaba îmi ia mult mai mult decât estimasem inițial, cu rescrieri peste rescrieri.
Am terminat o povestire pentru copii, intitulată Grădina cu amintiri. A fost scrisă pentru un proiect la care am fost invitat să particip, o să vă anunț când apare.
Am continuat lucrul la povestirea SF, care se apropie de finalizare, precum și la cea care trebuia să fie de dragoste / mainstream, dar curge mai curâd într-o direcție de dragoste / fantastică.
Tot pe partea de creație, dar de data asta grafică, am realizat o nouă planșă BD, Stăpânul lumii. A apărut în noul număr al Galaxiei 42.
De-ale cititului
Demon #4: Tronul de cranii (Peter V. Brett) – complexă, solidă, păstrează sus nivelul seriei.
Edda. Povești din mitologia nordică (Snorri Sturluson) – o ocazie plăcută de a vedea de unde au pornit poveștile care, azi, dau naștere la tot felul de fantasmagorii în universul Marvel.
Pacea eternă (Joe Haldeman) – interesantă inițiativă, dar pierdută pe parcurs și căzând mereu pe locul al doilea la orice comparație cu Războiul etern.
Unde ne-ntâlnim
În martie 2025 ne vom vedea de două ori, în ultima săptămână:
- prima dată, la un eveniment mytery & thriller în cadrul căruia eu voi prezenta romanul Vagabond #5: Pactul cu diavolul, Bogdan Hrib volumul de povestiri Foc cu foc, iar el cu Teodora Matei romanul scris împreună Blues Cafe. Voi da mai multe detalii în zilele care urmează, pe pagina de Facebook.
- a doua oară, după vreo două zile, la Cercul de scriere creativă Verbum de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.