Ce m-apuc să cetesc în cuptorul lui 2022

Iaca ce voiu a ceti în perioada care urmează (cât mi-o lua, că-s ardelean, așa că_ce atâta grabă? 🙂

HERGÉ – Tintin au pays des Soviets

1930

Benzile desenate cu Tintin nu s-au numărat printre preferatele mele la vremea când mi-au căzut în mână (pe sub mână înainte de căderea comunismului și, ulterior, fără ascunzișuri în perioada facultății). M-am gândit să văd cum le voi recepționa acum, la o cu totul altă vârstă.

Arkadi & Boris STRUGAȚKI – Melcul pe povârniș

1966/1968

Cu scrierile fraților Strugațki am un gen aparte de relație. Îmi plac, dar nu pot să citesc mult. Adică o carte, pauză, altă carte, altă pauză. E genul de elixir pe care trebuie să-l dozez cu grijă, altfel cad ușor în „nu-mi mai place”. Dar, dacă am grijă la cantități, e chiar o plăcere.

Așa, la prima strigare, îmi amintesc că am citit de la ei Picnic la marginea drumuluiPiciulȚara norilor pupurii, A treia invazie a marțienilorScarabeul în mușuroiValurile liniștesc vântul. Recunosc că impactul și relevanța scrierilor lor a scăzut pe măsură ce m-am îndepărtat de comunism și am citit tot mai mult SF anglo-saxon. Dar au rămas cu un loc al lor, aparte. Cum textul a fost propus la un club de lectură la care particip, e vremea unei noi cărți. Să vedem cum mi se va părea.

René GOSCINNY & Albert UDERZO – Astérix légionnaire

1967

Din ce-mi amintesc despre albumul acesta, urmează în linii mari povestea din Flying Deuces cu Stan și Bran (când cei doi se înrolează în Legiunea Străină). Cred că am văzut și un desen animat în care era adaptat BD-ul, dar n-a fost memorabil.

Philip K. DICK – Ubik

1969

În mintea mea a rămas drept cea mai bună carte scrisă de PKD pe care am citit-o. Una cu un final wow! Sunt curios cum o voi vedea acum (mai ales că știu finalul, deci asta strică din surpriza care ridica miza).

Kim Stanley ROBINSON – The Years of Rice and Salt

2002

Încep din start spunând că nu mi-a plăcut trilogia Marte. Am apreciat-o ca proiect, dar, for whatever reason, n-am rezonat cu ea și am tras efectiv de mine ca s-o duc la bun sfârșit. În schimb, I was blown away de romanul 2312. Nici pe departe atât de ambițios ca trilogia, dar 100% pe felia mea de preferințe. Ceea ce am citit despre intriga din Șaman și Ministerul pentru viitor m-au făcut ca, încă, să nu le iau în calcul (poate, cândva, mă voi răzgândi). Însă premisa din The Years of Rice and Salt (o istorie alternativă în care Europa a fost aproape complet depopulată de Ciuma neagră, lăsând un teritoriu gol la dispoziția cuceritorilor veniți din Asia) m-a atras ca un magnet. Nu știu de ce, am mari așteptări de la cartea asta. Să vedem dacă le atinge, ori voi avea o dezamăgire.

Anamaria BORLAN – Incidentul Indira

2021

O carte în posesia căreia am ajuns în urma unei recomandări. Sunt curios cum mi se va părea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.