Iaca ce voiu a ceti în perioada care urmează (cât mi-o lua, că-s ardelean, așa că_ce atâta grabă? 🙂
Philip K. DICK – Clanurile de pe Alpha
1964
Un alt roman al lui PKD care-mi amintesc că mi-a plăcut, dar n-am fost neapărat mulțumit de final. Poate la recitire voi avea aceeași surpriză plăcută ca la finalul Jucătorilor de pe Titan.
René GOSCINNY & Albert UDERZO – Astérix și Cleopatra
1965
Când am citit-o – undeva, în timpul facultății – m-a dat efectiv pe spate. Fe-no-me-na-lă! Abia aștept să mă delectez din nou cu ea. 🙂
Jean M. AUEL – The Clan of the Cave Bear
1980
N-am citit absolut nimic de autorul acesta. Am prins o oportunitate de a cumpăra câteva volume din seria Earth’s Children, mi s-a părut interesant despre ce e vorba și sunt tare curios cum o să mi se pară.
Peter F. HAMILTON – Golul evolutiv
2010
Am citit primele două volume din serie. Fabuloase, ca tot ce scrie Hamilton! Ideea de a combina SF-ul cu fantasy-ul și faptul de a o face așa de bine e un adevărat deliciu. Abia aștept să văd cum se încheie seria.
Sonia ELVIREANU – Ceața
2019
Sonia Elvireanu mi-a fost profesoară de română în liceu. Și m-a încurajat în pasiunea pentru literatura SF, precum și în pasiunea pentru scris. Mă încurajează și mă susține și acum. E poetă, dar scrie și proză. I-am mai citit un roman. Nu e genul meu, dar asta contează mai puțin. Când cunoști omul, lucrurile pot căpăta alte sensuri. Așa că voi mai citi ceva scris de domnia sa.