Galaxia 42 – nr. 7/2020 – povestiri

Opiniile exprimate aici n-au niciun fel de legătură cu teoria sau critica literară. Sunt doar criteriile și gusturile mele în materie de apreciere a literaturii. Blogul meu, timpul meu, opiniile mele. 🙂 Dacă vă interesează, luați de citiți. Dacă vreți chestii savante, atunci vă sfătuiesc să căutați în altă parte. 😉

Am citit șapte povestiri din numărul 7/2020 al revistei Galaxia 42 – trei scrise de autori români, patru de autori străini. Dintre ele, șase texte mi-au plăcut, iar unul nu mi-a plăcut.

Florin GIURCĂ – Împreună, pentru Pământul Făgăduinței

Inversarea polilor magnetici a provocat un dezastru climatic, care a redus drastic populația Pământului. Riscul ca omenirea să decadă la stadiul comunei primitive e imens, dar există, totuși, un plan pentru a se asigura o tranziție către perioada în care inversiunea va lua sfârșit. Dar va fi el suficient în fața unor oameni care abia mai pot supraviețui de la o zi la alta? Îmi place cum scrie Florin Giurcă. Problema pe care o am eu cu textele lui este că, în unele situații, se mulțumește cu o miză mult mai joasă decât ar fi permis intriga. N-a fost cazul aici. Povestirea a curs frumos, echilibrat, ducându-mă cu gândul la unele texte ce apărea în CPȘF-ul de pe vremuri. Mi-a dat aceeași stare plăcută.

Cornel BĂLAN – Sferoidul

În inelele lui Saturn este descoperit un obiect straniu, care se dovedește a avea drept proveniență satelitul Enceladus. Omenirea se află, astfel, în fața primului contact cu o specie extraterestră. Prin accentul pus pe detaliile științifice (deliciul meu), povestirea mi-a amintit de scrierile lui Arthur C. Clarke. Mi-a plăcut că autorul a prezentat cum ar reacționa omenirea la aflarea unei asemenea vești – cu realitatea fiind pusă pe ultimul loc, surclasată de senzaționalul-aducător-de-vizualizări-și-bani. Existau multe variante posibile de final, cred că alegerea autorului s-a potrivit în context.

Theo ARKAN – Frig

Povestirile cu simboluri și visare, cărora nu reușesc să le descopăr o intrigă concretă, nu fac parte dintre lecturile agreate de mine.

Jennifer ROHN – Copacul Vieții

(traducere Miloș DUMBRACI)

Viața de pe Pământ mai are foarte puțin până să dispară. Singura șansă stă în crearea unui virus prin intermediul căruia să se transmită o bază genetică spre altă planetă, unde viața să înflorească din nou. Genul de (hard) SF clasic, pe gustul meu.

Jeff SAMSON – Turnul Oaselor

(traducere Miloș DUMBRACI)

Imperiul cucerește noi și noi teritorii, iar oasele celor uciși sunt așezate unele peste altele, dând naștere unui turn – o operă oribilă și impunătoare, menită să ateste măreția Imperiului. O povestire sumbră, cum nu agreez în mod deosebit, dar scrisă bine, cursiv. Nu sunt sigur că am înțeles semnificația finalului.

Maniakkide TÄNAV – Ancestral

(traducere Miloș DUMBRACI)

Povestirea relatează un episod din călătoria unei nave generaționale. Ce psihoze se pot dezvolta în timpul unui voiaj în care oamenii trăiesc închiși în burta unei nave ce străbate spațiul? Care devin prioritățile și valorile când știi că nu vei apuca sfârșitul drumului și că totul e doar pentru generațiile ce vor veni, care vor ajunge, cândva, pe un tărâm al făgăduinței? Textul e simplu, dar scris frumos, „uman”, ca să zic așa. Mi-a plăcut. Iar jocul de cuvinte prin care estonian + astronaut au dat naștere termenului estronaut mi s-a părut o găselniță reușită.

Anni NUPPONEN – Scrisori în zăpadă

(traducere Alexandru LAMBA)

Un cuplu de savanți petrece mulți ani pe o planetă pe care o pregătește pentru colonizare. Dar poate o relație să dăinuie când tot ce ai e prezența celuilalt și rutina cotidiană? O povestire foarte caldă (în ciuda frigului planetei), „umană”, ridicând probleme obișnuite într-un cadru mai puțin obișnuit. O alegere perfectă pentru a încheia selecția de povestiri a acestui număr.

 

2 comentarii

  1. Cu privire la ”Turnul Oaselor” (ATENȚIE: SPOILER MAJOR!): și eu tot ezit între 2 explicații ale finalului. 1. cea optimistă, spre care înclin: Maistrul îi tot atrage atenția ucenicului că oasele morților nu trebuie niciodată să fie împreună, ci împrăștiate. Prin complexul de împrejurări între băiat și fată, niște oase sunt reunite și astfel începe năruirea Turnului. 2. Cea pesimistă: Ceea ce observă Zakra și suspectează științific Horzan e că de fapt Turnul se scufundă lent în nisip și deci străduința Imperiului de a ajunge la cer cu el e și zadarnică, dar și va rămâne infinită în nevoia de noi oase. Per total, nu-i rău când o povestire te face să rămâi cu niște întrebări la care să te mai gândești, eu le apreciez.

    • Bogdan Lucian Dragoş

      Eu înclinam spre varianta doi, cu mesajul că, oricât te-ai strădui în vanitatea ta, nu vei putea deveni stăpânul lumii. Mai devreme sau mai târziu, „urcarea ta pe cadavre” te va trage în jos și țelul va rămâne neatins. Dar îmi place și ideea din varianta 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *