Șapte cărți dragi – 3/7

Scurtă istorie a timpului de Stephen W. Hawking

Am pus mâna pe această carte la aceeași filială a librăriei Humanitas din Cluj de unde am luat și Daodejing. Și cam prin aceeași perioadă a vieții. Adică în facultate. Apoi am rămas singur cu ea într-o cameră dintr-o localitate de munte, unde n-aveam ce face decât să citesc.

Încerc să-mi dau seama care e echivalentul românesc pentru mindblowing. Nu găsesc unul potrivit.  Poate i-aș spune „orgasm intelectual”. Acesta a fost efectul cărții asupra mea. Citisem până atunci o serie de cărți de popularizare a științei, dar majoritatea dintre ele mi se păruseră prea… științifice. Indiferent cum începeau, toate ajungeau, mai devreme sau mai târziu, să înece textul în formule. Iar acolo mă pierdeam.

Stephen Hawking n-a făcut asta. Pardon, mint. A folosit o formulă (una singură și s-a amuzat, la rândul lui, pe seama faptului că asta i-a înjumătățit, probabil, cititorii): E = mc2. Dar povestea țesută în jurul ei a fost formidabilă. A luat istoria fizicii de la începuturile ei și m-a dus până în cele mai profunde cotloane ale spațiului și timpului. Felul în care m-a făcut să înțeleg aceste concepte, modul de funcționare al universului fascinant din jurul meu, pe care-l priveam în fiecare noapte când veneam de la școală și ridicam ochii către stele, a fost pur și simplu o experiență de neuitat.

Într-un fel, pot spune că Scurtă istorie a timpului a completat Daodejing. Sau invers, nu mai știu pe care am citit-o prima. Ambele m-au ajutat să mă simt complet, parte integrantă a unui mecanism infinit, în fața căruia nu pot decât să rămân uluit, continuu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.