Cum am scris primul meu text cu acțiunea în București

Îmi amintesc de momentul în care Bogdan Hrib mi-a pomenit de proiectul Noir de București. Eram abia la primii mei pași pe tărâmul scrierilor polițiste. Învățasem, care va să zică, să zic „da” la orice provocare de gen, așa cum un cățeluș dă din coadă când primește un os suculent. Ardelean fiind, am înțeles abia mai târziu ce însemna pocinogul cu pricina – cam după vreo săptămână. Din fericire, nu merg la biserică, altfel aș fi riscat să stric bunătate de slujbă cu revelația însoțită de un „tulai!” neaoș.

Am stat și-am cugetat ce puteam face. Să dau înapoi, nu se cădea. Să dau înainte, așadar! Dar cum? Cu ce? Am început să caut de-a-mboulea cu grijă informații utile pe Internet și, destul de curând, m-am găsit prins în povești cu iz interbelic de pe Calea Victoriei, de la hipodrom, de la Caru’ cu Bere… Nu, mint! Primele articole au fost despre casele de toleranță, cum operau, care era statutul lor legal, cum stătea treaba cu abonamentele și alte cele. Abia apoi am ajuns la chestiuni demne de un scriitor care ar vrea să se respecte.

Cert este că, adunând eu o informație de-aici, una de dincolo, a început să-mi încolțească în minte un gând năstrușnic: ce-ar fi fost să-mi plasez acțiunea în Bucureștiul interbelic? I-aș fi dat, astfel, o patină plăcută, nostalgică și, în același timp, aș fi ocolit stângăciile generate de lipsa mea de cunoștințe privind arhitectura, infrastructura și viața actuală a capitalei. Dar, pentru a-mi duce la îndeplinire sarcina, mai aveam nevoie de ceva: o hartă de prin anii ’30. Eforturile mi-au fost încununate cu succes. Spre marea mea bucurie, documentul găsit nu numai că avea notate străzile și locurile importante, dar marca și mijloacele de transport în comun care mergeau dintr-un loc în altul. Aur curat.

M-am apucat, așadar, să aștern povestea lui Marin Cosma, un ardelean ce merge la București pe urmele unei tinere atrase de mirajul capitalei, care, după o primă scrisoare, n-a mai dat niciun semn de viață. Convins că locul acela e unul depravat, unde tinerii își găsesc sfârșitul, Marin nu-și face mari speranțe cu privire la șansele întreprinderii sale.

Așa s-a născut Colții ascunși ai orașului, povestire apărută în noiembrie 2017 în antologia Noir de București, la editura Tritonic. Dacă doriți s-o citiți, puteți comanda volumul aici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *