Hai să-ți toaletez copacul!

Mi-au bătut în geam c-o floare cei de la toaletare. Angajați ai primăriei Alba Iulia, băieți harnici și voinici, a căror misiune este să se asigure că arborii de pe domeniul public nu pun în pericol cetățeanul, clădirile, mașinile și că dau un aspect plăcut orașului. Mă rog, cu ultima afirmație nu prea sunt de acord, deoarece simțul meu estetic nu bate deloc, dar deloc cu modul în care sunt tăiați copacii sub forma unor su… bâte de baseball cu trei flo… nuielușe atârnând în vârf. Arată ca niște stalagmite grotești. Dar, în fine, n-am competențe în domeniu, așa că n-ar trebuit să-mi dau cu părerea.

Astăzi, însă, am avut ocazia să constat că serviciul de toaletare a copacilor din primăria Alba Iulia se bazează pe mine. Că eu sunt veriga importantă în ceea ce face. Să mă explic.

Au venit, așadar, oamenii, călare pe mașina din dotare. Mi-au bătut în geam și m-au întrebat dacă mașinile din fața clădirii sunt ale mele. Erau vreo patru, iar două dintre ele mi-ar fi surâs să le am. Însă am fost cinstit și am spus că nu.

„Nu știți ale cui sunt?”

„Nu.”

„Atunci nu putem toaleta copacii din fața clădirii dvs. (nota mea – doi, un nuc și-un corcoduș). Riscăm să avariem mașinile.”

„Bun, și-atunci cum facem? Că trebuie toaletați și copacii ăștia, deja afectează acoperișul clădirii.”

„Aflați ale cui sunt mașinile și spuneți-le să și le mute de aici.”

Am încercat să-i explic că vehiculele cu pricina sunt pe domeniul public, nu la mine-n curte. Prin urmare, n-am niciun drept să le cer să și le mute. Dimpotrivă, această acțiune ar trebui s-o facă ei.

„Noi nu suntem polițiști”, mi-a replicat senin omul.

Pentru că, am uitat să vă spun, interlocutorul meu a fost zen și zâmbitor tot timpul.

„Dar ce, eu sunt?!” am replicat siderat.

„Dacă nu-și iau oamenii mașinile de-aici, nu putem toaleta copacii”, a repetat calm angajatul primăriei și a dat să plece.

Am mai făcut un efort să aduc lucrurile pe calea logicii unui stat normal, care se vrea european. L-am întrebat dacă nu era firesc să vină cu câteva zile înainte, să pună niște semne de avertizare pentru locuitorii din zonă că în ziua X se va face toaletarea, prin urmare sunt rugați să nu lase mașini sub copaci. Și că, dacă unii n-ar fi răspuns rugăminții, să facă apel la poliția locală – aflată în subordinea primăriei – pentru a rezolva problema până-și fac oamenii treaba. Ți-ai găsit.

„Nu e treaba noastră. Noi toaletăm copacii. Aici nu putem, că sunt mașini. Dar, dacă-i găsiți pe proprietari…”

„Să zicem c-o fac”, am început eu să cedez. „Dar dumneavoastră când reveniți? Că nu pot face pe polițistul și să stau în poartă 24/24, împiedicându-i pe alții să parcheze!”

„Puteți pune o bandă între cei doi copaci”, mi-a dat omul soluția, binevoitor.

„Cum să pun bandă pe domeniul public? E ilegal să fac așa ceva, iau amendă! E treaba autorităților să se ocupe de asta, nu a mea!”

Angajatul primăriei mi-a explicat din nou, calm, că treaba lor e să toaleteze copacii. Acolo unde se poate.

„Măcar anunțați când mai veniți, cu o zi-două înainte”, am repetat.

„O să mai venim”, m-a asigurat el.

„Ok, dar când? Ca să știe oamenii care au mașini parcate…”

„Când ne trimite de la primărie”, a venit răspunsul, în timp ce omul se îndepărta.

Am cedat. Psihic. Am înțeles că, dacă problema mă afectează pe mine, eu trebuie să mă ocup de rezolvarea ei. Primăria doar îmi face favoarea de a deranja niște angajați să vină să-și facă treaba.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *