Jurnal de bord

Mă bucur să constat că primele impresii în legătură cu romanul la care lucrez acum sunt încurajatoare. Cartea haosului este un proiect cu care am decis să încerc să atac o nouă direcție, cea a literaturii young adult. Unii poate vor spune că e același lucru cu SF-ul, dar eu am altă opinie. Poate avea elemente comune pe alocuri, dar e cu totul altceva. În cazul meu a necesitat o schimbare majoră, în sensul că mi-am ajustat drastic ritmul și modul de prezentare a acțiunii, pentru a le apropia de ceea ce cred eu că sunt cerințele acestui gen de public. Dacă am reușit sau nu, vă invit să trageți concluzia citind pe platforma Wattpad primele capitole. Și, evident, să-mi spuneți ce credeți. 🙂

Întregul volum (din care jumătate este gata) va fi disponibil la târgul de carte SF&F Final Frontier, care bănuiesc că va avea loc, ca de obicei, undeva pe la începutul lunii aprilie.

Tot pentru acel eveniment am în pregătire încă două proiecte. Unul sper că-i va bucura pe fanii universului Frontierei, deoarece se va concretiza într-o nuvelă a cărei acțiune se petrece la câteva decenii după evenimentele din Ultimul flux. Celălalt îi va implica și pe bunii mei prieteni, Teodora Matei și Daniel Timariu, într-un volum SF cu trei povestiri ce au legătură una cu alta. Cei care ați citit Domino știți cam cum ar putea arăta așa ceva – de data asta în cheie SF. Una post-apocaliptică.

În ultimele trei luni ale anului 2017, se pare că Parfumul Cracoviei a fost cea mai bine vândută carte a mea. În continuare mă bucură succesul acestui volum, pe care, sincer, nu-l anticipam. Pe locul al doilea s-a plasat Apărarea siciliană, o veste bună ținând cont că, în curând, voi începe lucrul la al treilea volum al seriei Vagabond, Picătura chinezească. SF-ul a venit abia pe locul al treilea, prin intermediul Frontierei. Îmi place sau nu ordinea, cred că ea reflectă într-o măsură destul de corectă piața cititorilor din România. Ultimul volum al trilogiei Omul-fluture, Sindromul Charlotte, s-a regăsit și el pe un onorant loc doi în topul celor mai bine vândute volume colective, fiind devansat de – ura! – Domino. Detalii despre toate aceste topuri puteți găsi aici.

Dacă tot am pomenit de trilogia cyberpunk scrisă în colaborare cu Teodora Matei, iată o nouă recenzie la cel de-al doilea roman, Maya:

După cum se ştie, am purces cu entuziasm la citirea romanelor din continuarea trilogiei Omul Fluture, autori Teodora Matei şi Lucian Dragoş Bogdan. Îmi place acest de cyber punk cultivat de cei doi autori, cum am văzut că a fost numit în publicaţiile SF, şi pot spune că din nou impresiile mele de lectură sunt foarte bune. (articolul întreg aici)

Zilele trecute am avut surpriza să constat că povestirile publicate de mine într-o anumită revistă online au fost șterse. Adică, deși au fost prezente în numerele apărute în perioada 2013-2015, au fost eliminate retroactiv din cuprinsul lor. Prin urmare, dacă cineva chiar ar căuta să facă o evidență a textelor SF publicate în România, n-ar include textele mele publicate acolo, pentru că nu mai apar. Dar ele… au fost acolo. De fapt, mint. Unul dintre ele, scris sub pseudonim, a rămas. La fel ca și jumătate din altul, scris în colaborare cu alt autor – a rămas jumătatea la care era etichetat acel autor și a fost ștearsă jumătatea la care apăream eu în etichetă. Sunt curios cum s-ar fi procedat în cazul unei reviste scrise: se adunau de la cititori toate numerele în care am apărut eu și se rupeau paginile cu povestirile mele?

Partea bună la toată povestea asta desprinsă parcă din romanul 1984 al lui Orwell este că acum voi încărca povestirile cu pricina pe Wattpad sau le voi include în alte proiecte. Primele părți ale nuvelei Odiseea lui Berg se regăsesc deja pe platforma cu pricina. Vor urma curând și celelalte.

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *