Prostovanul patriot II: Vreau o țară ca afară

Am auzit de mai multe ori sintagma „vreau o țară ca afară”. Inițial, am fost încântat de ea, mai ales că o auzeam spusă de români ce călătoriseră prin Occidentul civilizat. Pe urmă… am devenit confuz. Unul dintre cei care spusese asta tocmai s-a apucat să spargă semințe și să scuipe cojile. Un altul a aruncat pe jos punga proaspăt golită, paharul de cafea și mucul de țigară. Al treilea l-a claxonat prelung pe „boul” care-l încurca în încercarea de a întoarce pe linia continuă, apoi a parcat pe trecerea de pietoni „pentru două minute, că am treabă la farmacie”.

M-am întrebat atunci la care țări făceau de fapt referire prin termenul „afară”. Nu prea mă mai tenta ca țara mea să fie ca ele…

Apoi i-am auzit vorbind despre cum acolo tot aparatul birocratic merge uns, cum totul e corect. Și mi-am zis că da, așa ceva mi-aș dori și eu în țărișoara asta. Pe urmă, doi dintre ei au început să discute despre o afacere pe care voiau s-o deschisă aici. Și-i cereau sfatul unui al treilea despre cum ar putea fenta niște chestiuni, „că nu suntem fraieri”, și voiau să știe cui puteau să-i împingă niște bani ca să-i ajute să nu fie încadrați la nu-știu-ce articol, care ar fi însemnat plata unei taxe.

M-am scărpinat în creștet și am spus un „hmmm” destul de sonor, pe care, absorbiți de planurile lor, nici nu l-au auzit.

O lună mai târziu, afacerea începuse să le înflorească și înjurau de zor infrastructura și serviciile proaste, care – spuneau ei – nu le permiteau să se dezvolte cum ar fi făcut-o în Vest. N-am discutat însă prea mult despre asta, deoarece erau extrem de extaziați că tocmai li se oferise ocazia să participe la o licitație ce putea fi aranjată încât să câștige ei. Cică trebuiau să strecoare în preț niște „atenții” pentru cei din comisie și totul era rezolvat. Atâta doar că, pentru asta, trebuiau să dea produse mult mai slabe calitativ, ca să poată ieși sub concurență. În fine, ceva inginerie financiară îmbârligată, în urma căreia am înțeles doar că ei luau bani, comisia – produse „care nu existau oficial”, iar livrarea urma să aibă nevoie de „reparații” consistente ca să chiar meargă cu adevărat. Pe alți bani, firește, îndeajuns cât să-și ia o vilă pe care puseseră ochii de când reveniseră în țară.

Când i-am auzit vorbind despre cum se face politică afară, deja eram mult mai dezumflat. Sigur, modelul suedez părea superb, cu politicienii aflați în slujba cetățenilor, nu pe post de moșieri pe plantație. Dar la noi, aceiași care ridicau în slăvi cum e pe-afară, s-au împărțit în două tabere. Unii au spus clar că „se pișă pe el de vot, că oricum nu contează”. Pe urmă, când au văzut ce-a ieșit la alegeri, au spus „Bă, ce proști sunt românii! Noi ne tirăm afară, că aici nu se schimbă nimic.” Ceilalți au părut deciși să schimbe ceva. „Băi, trebuie să intrăm în politică, nu se mai poate așa!” Începutul era promițător, dar apoi a venit: ”Dacă nu intrăm, n-avem nicio șansă să ne facem un rost în țara asta de rahat.”

Mda… Ce să zic? Mie, așa prostovan cum sunt, nu-mi place să cânt cântece patriotice. Nici nu merg să văd parada militară. Nu-mi place să flutur drapelul național și nici nu țin mâna la inimă când se intonează imnul. Și nici nu mă laud că strămoșii mei au fost cei mai cei de pe tot pământul.

În prostia mea, mă simt patriot plătindu-mi taxele și impozitele. Aruncând gunoiul la coș. Mergând la vot. Conducând regulamentar. Banalități de-astea…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *