Cum ceea ce am de relatat acum nu se pretează la prea multe povești, de data aceasta mă voi mulțumi să fac o scurtă enumerare a evenimentelor:
- în cel mai nou număr al Revistei de suspans vorbesc despre volumul de debut al Anamariei Ionescu, Camera obscură; povestirea care dă titlul cărții mi-a plăcut atât de mult, încât am propus-o ca lectură în această vară la clubul de profil pe care-l frecventez; mai multe aici
- sunt pe cale să se concretizeze două proiecte pe plan local; despre primul dintre ele voi putea da detalii concrete mâine sau poimâine, așa încât stați pe recepție 😉
- precum se știe, la târgul de carte Gaudeamus din noiembrie mă voi revanșa față de fanii romanelor mele de dragoste; cu toate acestea, nici cei care-mi apreciază creațiile polițiste sau SF nu vor fi uitați; sper ca, pe lângă Parfumul Cracoviei, să mai vin cu vreo patru surprize micuțe 🙂
- miercuri, joi și vineri după-amiaza, precum și toată ziua de sâmbătă, mă găsiți la Salonul hunedorean al cărții de la Deva; haideți să vorbim despre cărți și despre cum apar poveștile pe lume!
- în materie de scris, mă ocup acum de o povestire SF începută cu ceva vreme în urmă, pentru a cărei predare am fost păsuit ca să-mi pot termina romanul; dacă v-a plăcut Dincolo de orizont, cred că vă va plăcea și asta
Cam atât pentru azi. Să aveți o săptămână spornică!