Miloş Dumbraci – „Hoţul de moarte”

2016

editura Millennium Books

328 pag., ISBN 978-606-8693-14-9

 

Majoritatea debuturilor pe care le-am văzut au urmat o traiectorie oarecum similară. O povestire apărută timid într-o publicaţie (online, în ultima vreme) – de multe ori prea puţin băgată în seamă. După o vreme, o a doua povestire, în general în aceeaşi publicaţie. Poate de la a treia, o nouă încercare a puterilor cu o altă revistă. Cărămizi micuţe, fragile, aşezate fără pretenţia de a construi un sanctuar. Şi, pas cu pas, intrarea în atenţia cititorilor, a criticilor, a editorilor. În acest labirinit, unii se sting – din lipsă de consecvenţă sau, dimpotrivă, din dorinţa de a arde prea repede anumite etape – alţii cresc constant şi ajung, în timp, nume mai mult sau mai puţin cunoscute.

Miloş Dumbraci a avut grijă să meargă pe o cu totul altă cale. Bănuiesc că el întâi a planificat şi abia apoi a trecut la acţiune. Altfel nu-mi explic modul în care pur şi simplu a explodat în lumea SFFH autohtonă. Îmi permit să fac o paralelă cu un celebru serial de comedie american, Seinfeld. Lucrurile erau într-un anume fel, apoi, deodată, uşa s-a dat de perete şi înăuntru a dat buzna Kramer. Fără ciocănituri politicoase, fără „Pot să intru?” şi alte gesturi obişnuite. Pur şi simplu a intrat, brusc şi vizibil, ca şi cum acolo îi era locul.

Încă de la început m-a frapat modul în care Miloş Dumbraci a reuşit să îmbine teme aparent fără legătură între ele. Sau cel în care a preluat fără teamă idei consacrate, pe care le-a reaşezat într-o nouă albie, potrivit propriei viziuni. A importat zombi, i-a făcut zembi şi i-a plasat într-un cadru coerent care n-are nimic de-a face cu clişeele actuale menite doar să bată monedă pe aceleaşi frici ancestrale. A reluat tema oamenilor-maşini din vremea muschetarilor, dar i-a dat un suflu şi o direcţie cu totul diferită celei folosite de cuplul Anania-Bărbulescu.

Autorul a aruncat la foc automat povestiri pe piaţa autohtonă, intrând foarte repede în atenţia publicului. O parte dintre aceste texte le-a reunit în volumul de debut, Hoţul de moarte, lansat la RomCon-ul desfăşurat la Bucureşti. De remarcat este nu doar faptul că a avut grijă să le selecteze pentru acesta doar pe cele care se ridicau la înălţimea unui asemenea demers, ci şi marea varietate de teme abordate. Cu un singur aspect nu am reuşit să fiu pe aceeaşi lungime de undă, acela de a insera la începutul fiecărui text o scurtă prezentare a ceea ce avea să se întâmple.

Pentru iubitorii de cyberpunk şi de hard SF, povesirile care deschid volumul oferă exact ceea ce se aşteaptă de la aceste genuri. Dublate şi de ritmul susţinut al naraţiuni, cu nerv, ele constituie lecturi pe care cu greu le poţi lăsa deoparte, mai ales atunci când se adaugă câteva condimente specifice lui Philip K. Dick.

Una dintre zonele predilecte ale autorului o reprezintă o combinaţie între realism magic, fantasy şi horror, despre care am vorbit şi mai devreme. Îmbinând cu mare uşurinţă realitatea şi lumile fantastice, totul într-o atmosferă sumbră, lipsită de speranţă, el ridică probleme pe care, deşi cititorul are impresia că le-a mai regăsit altundeva, îşi dă seama că sunt uşor diferite. Iar acel uşor e suficient ca să dea nota de originalitate pe care oricine şi-o doreşte. Viitorul acela cu zombi (pardon, zembi), în care Rusia e purtătoarea flamurii civilizaţiei, între coordonatele aparent ireconciliabile ale comunismului şi inchiziţiei religioase – ortodoxe, de data aceasta – reprezintă o găselniţă deosebită, exploatată cu măiestrie.

Nu lipseşte nici călătoria temporală, cu paradoxurile sale – din nou, interpretate într-o manieră proprie, originală, ori invazia extraterestră care se dovedeşte a fi cu totul altceva decât suntem obişnuiţi să credem. Avem chiar şi fantasy pur, cu muritori aflaţi în luptă cu zeii, ori un horror angoasant, deprimant (un text care, recunosc, mi-ar fi plăcut să lipsească din volum, din motive personale).

Dacă tot ce este până acum constituie lecturi dense, cu idei deosebite şi un ritm alert – specific stilului autorului – menite să prindă cititorul actual, gusturile mele mă îndeamnă să consider ca adevărate nestemate ale cărţii două texte aflate în secţiunea finală. Poveste amară, de foc şi pară reprezintă o reinterpretare a unor mituri. Însă, dincolo de originalitatea modului în care se face acest lucru, am fost subjugat de viziunea holistică a vieţii, a universului, specifice filozofiilor zen şi daoistă. La rândul său, Triţii de pe Jawdah tratează tema contactului între civilizaţii într-un mod emoţionant, plin de profunzime. Din punctul meu de vedere, există anumite clişee a căror savoare nu dispare niciodată, mai ales dacă sunt introduse folosind dozajul şi încărcătura morală corespunzătoare.

Volumul de debut al lui Miloş Dumbraci este unul care nu poate trece neobservat. La fel ca şi în cazul povestirilor, autorul a intrat în forţă pe piaţa de carte autohtonă cu Hoţul de moarte. Într-un an bogat în debuturi în volum şi, mai ales, în debuturi de calitate, Miloş Dumbraci a reuşit să se plaseze pe un culoar extrem de bun, care mă face să sper că ne va oferi şi în continuare opere de valoare.

Un comentariu

  1. Pingback:Hoțul de Moarte – teasere și recenzii « Miloș Dumbraci

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *