Jurnal de bord 27

În sfârşit am ajuns la zi cu lectura povestirilor apărute în Revista de suspans şi Argos. Impresiile despre ele le găsiţi aici. Mai sunt restant cu Helion Online şi Ficţiuni.ro, apoi pot spune că sunt la zi.

Că tot am vorbit despre Revista de suspans mi-am dat cu părerea, în numărul din iulie despre romanul Ultimul viking de O. G. Arion, cel care deschide seria Nemuritor. Ediţia citită de mine a apărut la editura Lider, dar autoarea s-a mutat între timp la Librex. O recomand celor cărora le place combinaţia fantasy-romance.

Şi despre cărţile mele şi-au dat alţii cu părerea, mai precis despre al doilea volum al romanului Frontiera:

Mi-a plăcut acest al doilea volum, chiar mai mult decât primul. Personajele mi-au devenit simpatice, iar la sfârșit am rămas cu ochii visători. Mi-aș dori o continuare, să citesc dacă au reușit sau nu să creeze un multivers prosper și fără războaie.

(Daniel Timariu, evaluare Goodreads)

Dacă vreţi să comandaţi cartea cu autograf, daţi-mi un e-mail apăsând pe butonul de contact din dreapta ecranului.

Am mai scris împreună cu Teo la Sindromul Charlotte. Aventura se apropie de final, aşa că poate ar fi cazul să începem să dăm amănunte cât de curând, nu? Până atunci, însă, mâine vă voi oferi un fragment din cea mai nouă povestire a mea, Sufleţel şi Babuşka.

Că tot veni vorba despre povestiri – mi-au venit două idei, una pentru un text SF, alta pentru unul poliţist. Le-am combătut vreo cinci ore împreună cu soţia în timp ce ne întorceam acasă de la o nuntă, aşa că s-au cristalizat destul de bine şi s-ar putea să mă apuc curând de ele.

Să aveţi o săptămână frumoasă!

2 comentarii

  1. ațâțătoare bucățica din Suflețel și Babușka. să vedem și restul…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *