Jurnal de bord 26

35181168Cele două cărţi pe care le-am terminat de citit săptămâna trecută n-au primit din partea mea calificative pe Goodreads. Prima, Corăbii cu cenuşă de Lucian Blaga, nu apărea acolo şi, chiar dacă ar fi făcut-o, nu m-aş fi încumetat s-o categorisesc în vreun fel, fiind destul de limitat de felul meu în aprecierea artei poetice. A doua, volumul colectiv Exit. Povestiri de dincolo, am evitat să-l apreciez în vreun fel pentru că includea şi o povestire scrisă de mine, Neobişnuita viaţă a lui Howard Getternbach.

N-am terminat de citit toate povestirile apărute online în Revista de suspans, aşa cum speram, dar nu mai am mult. Am scris, însă, în Gazeta SF despre romanul Moştenirea străbunilor de Maria Ileană. Dacă vreţi să vedeţi ce şi cum, intraţi aici.

Am început o nouă rubrică pe blog, în care vă invit să vorbim despre cum ar putea arăta viitorul. Săptămâna aceasta vom continua să discutăm despre omul viitorului.

Povestirea poliţistă din seria Vagabond este gata. Se numeşte Sufleţel şi Babuşka şi-l are în prim plan pe comisarul Marian Duca. Dinu nu lipseşte, dar rolul lui este unul secundar. Acţiunea povestirii se petrece la aproape un an de la evenimentele relatate în romanul Apărarea siciliană şi face parte dintr-un proiect mai amplu, în care sunt implicaţi şi alţi scriitori. Deocamdată… atât, dar nu veţi avea mult de aşteptat pentru a afla mai multe amănunte.

Odată terminat lucrul la povestire, întreaga atenţie mi-o concentrez acum asupra terminării romanului Sindromul Charlotte. Pe cât sunt de entuziasmat că ne apropiem de punctul culminant, pe atât sunt de nostalgic la gândul că vom pune punct trilogiei. Asta nu înseamnă însă că Teo şi cu mine nu vom mai colabora. Dimpotrivă. Anul viitor vă vom oferi ocazia să vedeţi cum ne descurcăm pe tărâm steampunk. Iar în ceea ce-l priveşte pe Omul-fluture, chiar dacă trilogia va lua sfârşit, mai avem câteva cărţi ascunse în mânecă. Dar şşşt! să nu mai spuneţi nimănui. Nu-nu, nu e vorba despre trilogia care devine tetralogie. Veţi vedea la timpul potrivit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *