Omul de mâine (II)

E posibil ca unele dintre direcţiile către care va evolua omenirea în viitor să meargă mai departe de simple ajustări fiziologice. Ne-ar putea determina chiar să ne întrebăm dacă noi şi acei urmaşi mai putem fi consideraţi ca aparţinând aceleiaşi specii sau nu.
De exemplu, accesarea lumilor virtuale s-ar putea să nu se limiteze la cipuri încorporate, ci să meargă mai departe. Jocul Pokemon Go este unul dintre exemplele că lumea reală şi cea virtuală încep să se suprapună. Procesul de combinare reală a lor 24/7 este unul de durată şi va necesita o perioadă de adaptare a creierului uman, mai ales în ceea ce priveşte evitarea apariţiei unor probleme psihice. Odată ce mintea va reuşi să îmbine două realităţi diferite, nu văd de ce n-ar putea ajunge să crească numărul lor (pe calea unei evoluţii naturale, ori augmentate tehnologic), cu alte cuvinte urmaşii noştri vor trăi mai multe vieţi simultan. Ireale, am spune noi privind din afara sistemului, dar cred că acest concept devine superfluu din perspectiva lor.
Împingând mai departe lucrurile, cum ar fi ca aceleaşi conştiinţe mutate în mediul virtual să fie folosite pentru a anima diverse forme organice sau anorganice implicate în terraformarea sistemului solar? Mintea lui Howard, stocată undeva pe Pământ, va conduce simultan sau alternativ o creatură chitinoasă cu multe picioare de pe Mercur, un robot ce operează pe inelele lui Saturn, o fiinţă gazoasă din atmosfera lui Jupiter, etc. Chiar şi teleportarea va deveni accesibilă, conştiinţa animând, după nevoie, corpul crescut din celule clonate pe o grămadă de lumi (sau prin alte metode, despre care vom discuta într-un articol viitor).
Făcând încă un pas, ce-ar fi dacă spiritele, zeii şi alte lucruri imateriale chiar există, fiind forme ghidate de legi fizice încă necunoscute nouă? Poate vom descoperi într-o zi cum să ne transformăm într-un „suflu” ce animă particule, scăpaţi de forma noastră materială. Am vrut să spun de limitările ei, dar poate că ceea ce se câştigă pe o parte, se pierde pe alta – din nou, un subiect potrivit pentru un alt articol.
Sau dacă, transpuşi într-un mediu imaterial, nu vom mai păstra conştiinţa de sine? Dacă se va putea programa combinarea celor mai bune caracteristici ale conştiinţei lui Howard, cu cele ale lui Ingelore şi a altor trei-patru, rezultând o nouă conştiinţă capabilă să îndeplinească cine-ştie-ce lucruri? Da, gândul mă duce imediat la ceea ce noi percepem ca „naştere” şi „moarte” şi care, poate, e doar o etapă de genul celei expuse aici.
Există ideea că omenirea va evolua către o singularitate tehnologică – un punct dincolo de care schimbările vor fi atât de radicale faţă de ce ştim/înţelegem noi acum, încât depăşeşte capacitatea noastră de comprehensiune. E o ipoteză plauzibilă, ţinând cont de ritmul actual al dezvoltării ştiinţifice. Schimbările de tehnologie sunt atât de drastice, încât de la o generaţie la alta ele devin opace, greu de acceptat şi operat.
Subiectul este departe de a fi epuizat. M-am bucurat să văd că discuţia a suscitat interes. Am îndemnat una dintre persoanele care şi-a exprimat opiniile să le adune sub forma unui articol şi săptămâna viitoare îi voi da cuvântul aici pe blog.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *