VAGABOND
DIN ACEEAȘI SERIE
spin-off: Femeia din portbagaj
DESPRE SERIE
Dinu Căbulea vrea să-și retrăiască aventurile la care visa în adolescență. Pasionat de literatura și jocurile detectiviste, începe să investigheze diverse cazuri, camuflat în vagabond – pentru că aceștia sunt oameni pe care nimeni nu-i bagă în seamă și, astfel, pot culege nestingheriți informații.
DESPRE CARTE
Dinu are 40 de ani, iar viaţa lui se învârte între familie, serviciu şi prieteni, în micul oraş Alba Iulia. În mintea sa au rămas însă vii visurile adolescentine, în care se vedea purtat de la izvoarele Nilului până pe culmea Everestului.
Din întâmplare, află de un criminal în serie care-şi alege victimele dintre vagabonzi. În clipa aceea, în mintea sa încolţeşte un gând: cum ar fi să se smulgă din rutină măcar pentru câteva zile, infiltrându-se în rândurile acelor oameni fără căpătâi? Să încerce să descopere asasinul, oferindu-şi măcar o copie palidă a aventurilor visate cândva, demult, pe vremea când viaţa părea plină de promisiuni?
Dar pentru soție și copii, alegerea lui nu este una ușor de acceptat. Iar libertatea oferită de viața fără responsabilități se dovedește o simplă iluzie pentru cineva învățat cu confortul civilizației, cu faptul de a nu avea grija zilei de mâine.
Peste toate astea, se suprapune un adevăr care, în lumea reală, se poate dovedi letal: una sunt anchetele desfășurate în jocuri, cărți și filme, cu totul alta cele în care criminalii îți suflă în ceafă la propriu, iar victimele mor într-o baltă de sânge.
ISTORIC
După romanul Pânza de păianjen, Bogdan Hrib, editorul de la Tritonic, a lansat provocarea scrierii unei serii polițiste inspirate din stilul nordicilor – în sensul de a avea o tentă socială și de a folosi drept cadru un oraș real din România, descriindu-i locurile și istoria. Orașul ales a fost Alba Iulia, iar personajul – un alter ego al autorului (Dinu era prenumele care ar fi trebuit să fie în loc de Dragoș). Seria a fost gândită ca un ansamblu de cinci volume.
Romanul a marcat o premieră, fiind prima carte lansată întâi la Alba Iulia, la Târgul de carte Alba Transilvana.
DETALII TEHNICE
- prima ediție: lansare 20 mai 2016, ed. Tritonic, 238 pag., ISBN 978-606-749-097-8