De-ale scrisului, la-nceput de iarnă

Jurnal de bord

Data stelară: iarna lu’ 2021, pe apucate

Misiune: să mă laud cu ce-am mai scris 🙂

Mili și Întunericul

gen: literatură pentru copii

Am scris-o pentru o antologie la care am fost invitat să particip. A fost teribil de amuzant să vorbesc despre o fetiță care, ca orice copil, e fricoasă și curioasă în aceeași măsură și încearcă să-și dea seama cum stau lucrurile cu lumea asta. Și, pentru acest lucru, s-a ales cu un prieten deosebit: Întunericul însuși. Partea și mai amuzantă e că mi-a plăcut atât de mult, încât iau în calcul ca povestioara să devină primul capitol dintr-o carte.

Vânătoarea (cu Teodora Matei)

gen: cyberpunk

Este unul dintre puținele texte aflate „la sertar”. Acțiunea ei descrie întâmplările prin care trece agenta Dana înaintea evenimentelor descrise în trilogia Omul-fluture. Textul datează de prin 2016, dacă-mi amintesc bine și ar fi trebuit să apară într-o antologie cyberpunk care nu s-a mai materializat. Ulterior, am avut diverse idei despre ce am putea face cu el, dar nici acestea nu s-au concretizat. În toamna aceasta ne-am decis să mai trece o dată prin povestie, s-o mai șurubărim pe ici, pe colo, și să-i dăm drumul în lume.

Când mă voi întoarce

gen: fantasy

De multe ori, găsesc titlul potrivit al unei povestiri abia când sunt pe final cu scrisul, ori chiar am terminat. Totuși, uneori, se întâmplă să-mi vină întâi în minte titlul și, pornind de acolo, să „curgă” textul. Așa a apărut această povestire, în care moartea pe câmpul de luptă reprezintă un blestem pentru cei rămași acasă, căci decedații se întorc să-i bântuie.

Recruții

gen: hard-SF

Am un set de povestiri care e pus deoparte. Unele dintre texte au apărut în volumele Trilogie și Zeul Kvun, altele n-au fost niciodată în vreo carte. Ce au în comun? Consider că… nu au nivelul potrivit ca să (mai) vadă lumina „tiparului” (am pus între ghilimele, pentru că mă refer atât la apariția în forma fizic, cât și online). Și toate ajung, mai devreme sau mai târziu, să constituie semințele unor povestiri noi cu care mai au în comun doar ideea generală. Așa a fost și cazul povestirii Ceea ce suntem, de la care am pornit în scrierea acestui text – unde omenirea, aflată în conflict cu o specie extraterestră, pune bazele unor colonii pentru a testa noi tipuri de soldați și tehnici de luptă menite să-i asigure un avantaj în fața adversarului.

Vremea dinaintea timpului

gen: fantasy

O povestire din seria Cartea haosului, care aduce în prim plan fata de la care a pornit totul. Pentru cei care cunosc seria, știu cum e cu

O fată a scris o carte. Iar lumea a fost cuprinsă de haos.

Ei bine, cineva o găsește în sfârșit pe fata respectivă. Adică Moartea. Și întâlnirea respectivă îi dă doamnei cu coasa (sau ar trebui să spun „domnului cu coasa”? 🙂 ) o idee despre cum ar putea schimba multiversul.

 

Cam așa. Cinci povestiri în ultimele cinci luni. Meessa happy. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *