Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo: Ursula K. Le Guin

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Ursula K. Le Guin

Dacă nu greșesc, primul text de Le Guin pe care l-am citit a fost Lumea lui Rocannon. Ori în revista „Orion”, înainte de 1989, ori puțin după Revoluție, la editura cu același nume (format de buzunar, cu copertă galbenă). De la primul contact mi-am dat seama că e „ceva” între noi. Îmi plăcea și nu-mi plăcea. Mă fascina exotismul, mă intriga amestecul de SF și fantasy, dar mă exaspera lentoarea acțiunii.

A urmat proba de foc: Mâna stângă a întunericului. Am crezut că mor în timp ce citeam cartea. Îmi venea să-mi tai venele pe lung, pe lat, ba chiar și pe diagonală. Am reușit să ajung la finalul cărții, când toate piesele s-au așezat la locul lor. Moment în care am simțit de parcă mi s-au deschis porțile paradisului. Am fost profund impresionat de modul cum tot ce citisem până atunci căpătase o altă semnificație, profunzime. În acel moment am înțelesc că Le Guin  e ca un dar otrăvit: trebuie să sufăr ca să ating beatitudinea. Dacă-mi spun că nu mai vreau suferința, că mai bine o las deoparte, sinele strigă că tânjește după izbăvirea finală, acel adevărat orgasm intelectual de care e atras precum insectele spre lumină. Și-atunci mă afund într-o nouă carte, o nouă golgotă, doar pentru ca, atunci când ajung la final, să simt că iluminarea a meritat fiecare clipă „pierdută”.

De la ea am învățat să creionez extratereștri surprinzându-le esența, profunzimea. Ei i-am dedicat romanul meu Vraciul de pe norul interior, în care se găsesc o sumedenie de referințe la opera sa. Și de la ea am învățat să-mi acord timpul necesar pentru a-mi construi lumile, personajele, poveștile.

Dacă n-aș fi citit niciodată vreo carte scrisă de ea, viața mea ar fi fost mult mai săracă.

  • Hainish – un ciclu fenomenal! Le Guin creionează cu multă răbdare civilizații și evenimente, punând cititorul în fața unor probleme morale aparte, generate în general de diferențe culturale. Nu sunt întâlniri spectaculoase cu extratereștri, sunt întâlniri profunde, pline de miez.
  • Earthsea – un fantasy delicios în aparenta sa simplitate! Nu, nu se poate compara cu complexitatea universurilor unor Tolkien sau Martin, de exemplu. Dar seria are un „ceva” care mi-a permis să fiu acolo, să mă identific cu personajele, să simt, oarecum, că pășesc într-o mitologie care n-a fost, dar ar putea fi.
  • The Lathe of Heaven – ge-ni-a-lă! N-am crezut că voi avea ocazia să citesc o combinație de Ursula K. Le Guin cu Philip K. Dick. Pentru că asta e cartea. Și acest lucru o face, pentru mine, să atingă perfecțiunea.
  • The Compass Rose – are momentele lui, dar, per total, e un volum de povestiri cu care nu am prea rezonat. Doar vreo trei povestiri mi s-au părut foarte bune, restul…
  • The Eye of the Heron – interesant! Din păcate, ediția în limba română (cea pe care am citit-o) a fost tradusă și redactată execrabil, așa că n-am putut să mă bucur cine-știe-ce de lectură.
  • A Fisherman of the Inland Sea – foate fain! Un volum de povestiri eterogen, unde, însă, textele mai lungi au fost la înălțimea romanelor din ciclul Hainish. Povestirea care dă titlul volumului mi s-a părut o capodoperă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.